Politica promovată de Bruxelles, care tratează migraţia ca o stare de fapt şi se bazează pe stimularea imigrării, este periculoasă pentru Europa şi dăunătoare pentru ţările africane, a afirmat marţi, la Budapesta ministrul ungar de externe. Péter Szijjártó a avut o întrevedere cu omologul său din Eritreea, Osman Saleh Mohammed, iar la o conferinţă de presă susţinută după această întâlnire, şeful diplomaţiei ungare a subliniat: Pentru ca ţările africane să fie capabile de a-şi menţine populaţia în Africa, în această ţară este nevoie de pace, securitate şi de dezvoltarea economiei. Din acest motiv Ungaria nu este de acord cu poziţia adoptată de autorităţile de la Bruxelles, potrivit căreia trebuie să acceptăm că migraţia este o consecinţă necesară a situaţiei africane, iar stimularea acesteia este corectă. Ungaria este de acord cu Statul Eritreea, care susţine că plecarea masivă a oamenilor din Africa pune în pericol dezvoltarea ţărilor africane. Şeful diplomaţiei ungare a mai precizat că nici Ungaria şi nici Eritreea nu susţin pachetul global al ONU privind migraţia, care amestecă migraţia ilegală cu problema refugiaţilor. La rândul său, ministrul de externe al Statului Eritreea a subliniat că dorinţa sa este ca populaţia să rămână în propria sa ţară, de aceea nu este bine dacă este invitată în Europa./rganciu/gpodea
(MTI – 29 ianuarie)