Compania Hexi Pharma a fost condamnată la o amendă penală de 2,6 milioane de lei pentru mai multe infracţiuni

Compania Hexi Pharma a fost condamnată astăzi la o amendă penală de 2,6 milioane de lei pentru mai multe infracţiuni, precum uz de fals şi zădărnicirea combaterii bolilor, potrivit unei decizii a Tribunalului Bucureşti. Instanţa a hotărât dizolvarea companiei şi a menţinut mai multe măsuri preventive faţă de această societate. De asemenea, Tribunalul Bucureşti a obligat firma să plătească mai multe sume de bani către zeci de spitale şi a decis mai multe confiscări. Fostul director al societăţii, Flori Dinu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare, iar Mihail Leva, fostul director de producţie al companiei, la 3 ani şi 8 luni de închisoare. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel, transmite redactorul nostru, Diana Surdu./avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 ianuarie