Fostul senator şi candidat la funcţia de preşedinte al UDMR, Olosz Gergely, cel care în decembrie anul trecut a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, potrivit unor surse locale – citate de Adevărul – s-ar ascunde în Ungaria. Fostul demnitar a fost dat în urmărire internaţională, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Covasna, Nicoleta Tolvaj Marin pentru Mediafax. Ministerul de Externe al Ungariei, răspunzând la o interpelare a doamnei deputat Vadai Ágnes, a declarat că nu are informaţii despre locul unde se află Olosz Gergely, scrie cotidianul maghiar Népszava. Având în vedere că Olosz deține şi cetăţenia maghiară, presupusa intrare a acestuia pe teritoriul Ungariei nu a fost înregistrată de către poliţia de frontieră maghiară.
Şpăgi de sute de mii de euro
Fostul senator al UDMR a fost condamnat la data 20 decembrie 2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influenţă la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare şi totodată s-a dispus confiscarea sumei de 384 mii de euro şi 400 mii de lei. Decizia Înaltei Curți este definitivă. Conform actului de acuzare Olosz, în calitate de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a solicitat de la omul de afaceri Ion Bârcină suma de 516 mii de euro, în schimbul acordării unor contracte avantajoase firmelor conduse de acesta. Din suma cerută, Olosz a primit 384 mii de euro şi 400 mii de lei. Pe lângă afacerile din domeniul energiei, Olosz i-a promis lui Bârcină şi partenerilor acestuia şi alte contracte avantajoase, cum ar fi reciclarea deşeurilor, recuperarea de datorii şi posibilitatea de a obţine finanţare europeană pentru un proiect piscicol, dar din toate acestea nu s-a realizat nimic.
Cine este Olosz Gergely?
Cariera politică a lui Olosz a fost sprijinită atât de tatăl său, care în perioada anilor 2000 – 2004 a fost subprefectul judeţului Covasna, cât şi de fratele acestuia, Olosz Szabolcs, care a fost consilier al Elenei Udrea în perioada în care a deținut funcția de ministru al dezvoltării regionale. Este interesant că în UDMR Olosz Gergely a fost un personaj controversat. Adevăratul său sprijin a venit din afara partidului şi anume de la fostul preşedinte Traian Băsescu şi vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, cu care este prieten foarte bun. Oficialul maghiar a fost de mai multe ori musafirul lui Olosz şi au mers împreună la vânătoare în Secuime. Datorită acestor relaţii, în anul 2007 Olosz a devenit preşedinte al ANRE şi ulterior parlamentar. În perioada anilor 2008-2012 a dost deputat şi datorită unei conjuncturi favorabile, a ajuns liderul grupului parlamentar UDMR. În această calitate în anul 2011 a candidat pentru funcţia de preşedinte al UDMR. În acest scop, Olosz a primit sprijin deschis de la partidul de guvernământ maghiar, Fidesz. A fost singurul candidat care în campania electorală a fost primit de către premierul maghiar Orbán Viktor şi a beneficiat de un interviu de amploare publicat pe pagina de internet a Fidesz. Mai mult, la congresul din Oradea – la care a avut loc alegerea succesorului lui Markó Béla, delagata partidului de guvernământ, Pelczné Gáll Ildikó (europarlamentar şi vicepreşedinte al partidului) practic i-a ameninţat pe delegaţi să-l voteze pe Olosz, spunând că „ca vicepreşedinte Fidesz, pot să vă asigur că dacă decideţi în favoarea schimbării, noi vă vom întinde mâna noastră ajutătoare”. Declaraţia a fost primită cu uşoare huiduieli, iar Olosz a obţinut cele mai puţine voturi dintre candidaţi.
În anul 2012 Olosz a fost ales senator, dar la data de 13 mai 2013 – când DNA întocmise deja rechizitorul în cazul său – a demisionat din funcție și în acest fel a câştigat timp, pentru că schimbarea statutului său a atras după sine şi schimbarea instanţei competente să judece această cauză.
Olosz a făcut lobby pentru ca firma austriacă Holzindustrie Schweighoffer să deschidă o fabrică de prelucrare a lemnului în comuna Reci din Covasna. Conform informaţiilor portalului de investigaţii Átlátszó.ro Olosz a stat în spatele firmei Rutega SRL, cea care a cumpărat şi a pus la dispoziţia firmei din Austria terenul necesar, iar mai târziu a activat ca avocat al firmei. Având în vedere că Holzindustrie Schweighoffer a fost acuzată deseori că a practicat defrișări ilegale, imaginea lui Olosz a avut de suferit în urma acestei afaceri.
Székely Ervin
RADOR – 30 ianuarie