Comanzi felul de mâncare pe care îl preferi, îl postezi pe Instagram (sau pe altă reţea socială), având grijă desigur să etichetezi restaurantul, sau cel puţin un indiciu al acestuia şi dacă reuşeşti să aduni un număr mare de urmăritori, mănânci gratis. Astfel, prin noua metodă de plată adoptată de localurile la modă din Italia şi care câştigă din ce în ce mai mulţi prozeliţi, influencerii cu mai mult de 100.000 de urmăritori pot lua masa de prânz, sau cina, gratis.
Din ce în ce mai multe restaurante din nordul şi sudul peninsulei au început să practice acest sistem experimentat prima oară în octombrie 2018, la Milano în localul ”This is not a sushibar” din via Lazzaro Papi, unde clientului îi este acordat un discount direct proporţional cu numărul de urmăritori de pe Instagram. Pe scurt, reţelele sociale au creat o nouă economie culinară care a devenit un trend. Iar pentru o mai bună organizare, trei studenţi de la Academia de Arte Frumoase din Brera, au creat ”Milano da Scrocco”, pagina de facebook destinată locuitorilor din Milano şi nu numai, care semnalează evenimentele unde se poate bea şi mânca achitând nota de plată cu două valute imbatabile: simpatie şi popularitate.
www.ilmessaggero.it, 31 ianuarie 2019
Traducerea: Cătălina Păunel