Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD

Cu puţin timp în urmă, s-a încheiat şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD. Intrăm în direct, pentru detalii, cu redactorul nostru, Alina Stănuţă, aflată la Palatul Parlamentului. Bună ziua, Alina, te ascultăm.
Reporter: Bună ziua. Într-adevăr, şedinţa Comitetului Executiv al PSD s-a încheiat în urmă cu câteva minute. La această oră, liderul PSD, Liviu Dragnea, se află la Senat pentru a  discuta cu parlamentarii social-democraţi despre proiectul de buget. La reuniune participă premierul Viorica Dăncilă şi ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici. După întâlnirea liderilor PSD, Liviu Dragnea a declarat că a cerut în şedinţa CEx ca sumele alocate serviciilor secrete prin proiectul de buget să fie reanalizate.
Liviu Dragnea: Cred că sume importante de aici pot fi realocate către sănătate, de exemplu. Eu mă gândesc un program de acordare gratuită pentru toţi copiii din România de vitamina D este tot un program de siguranţă naţională; un program pentru dibet. Şi doamna prim-ministru, împreună cu domnul ministru, astăzi, vor analiza dacă pot face în guvern această modificare, dacă nu, eu sigur o s-o fac la parlament.
Reporter: De la ora 16:00 este programată o întâlnire cu deputaţii PSD pentru a analiza, de asemenea, proiectul de buget pentru acest an./cpodea/gpodea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 februarie)