„Bulgaria va depune eforturi în cadrul preşedinţiei sale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN) pentru a fi obţinute rezultate concrete asupra temelor importante pentru statele din regiune”, a declarat preşedintele parlamentului de la Sofia, Ţveta Karaianceva, în cadrul întâlnirii sale cu secretarul general al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră, Asaf Hajiyev. „Bulgaria acordă o importanţă deosebită participării sale la cea mai dezvoltată Adunare din regiunea Mării Negre, din punct de vedere instituţional. Ne pregătim deja să preluăm funcţia de preşedinte al APCEMN în a doua jumătate a anului 2019 şi să organizăm cea de-a 54-a Adunare Generală a Adunării în noiembrie”, a adăugat preşedintele legislativului bulgar. Secretarul general al APCEMN a remarcat că Bulgaria joacă un rol important în activitatea organizaţiei. „Ar putea fi luată în considerare posibilitatea, ca în timpul preşedinţiei, să fie iniţiată o reuniune comună a parlamentarilor din ţările UE şi cele din regiune”, a precizat Asaf Hajiyev. Preşedintele Adunării Naţionale a Bulgariei a subliniat că aşteaptă cu nerăbdare deciziile celei de-a 53-a APCEMN, în cursul căreia va fi ales un nou secretar general al Adunării. „Bulgaria va sprijini candidatura Azerbaidjanului pentru acest post”, a subliniat Karaianceva./ddaniela/sdm2
(www.novini.bg – 6 februarie)