Franţa şi-a rechemat ambasadorul de la Roma, după ceea ce Parisul a descris drept atacuri nefondate şi repetate venite din partea liderilor politici italieni în ultimele luni şi a îndemnat Italia să revină la o atitudine mai prietenoasă. „Franţa a fost, de câteva luni, ţinta unor atacuri repetate şi nefondate şi a unor declaraţii scandaloase”, afirmă Ministerul francez de Externe, într-un comunicat. Acesta adaugă că atacurile Italiei sunt fără precedent, de la Al Doilea Război Mondial. „Existenţa unor dezacorduri este una, dar manipularea relaţiei în scopuri electorale este alta”, se mai afirmă în comunicat. Cei doi vicepremieri italieni, Matteo Salvini, din Liga Nordului, de dreapta şi Luigi Di Maio, din formaţiunea populistă şi anti-sistem Mişcarea Cinci Stele, l-au atacat pe preşedintele francez, Emmanuel Macron, în mai multe domenii sensibile. „Toate aceste acţiuni creează o situaţie gravă, ce ridică întrebări cu privire la intenţiile guvernului italian faţă de Franţa”, precizează comunicatul ministerului francez./mbrotacel/sdm2
(REUTERS – 7 februarie)