Comisia pentru afaceri externe din Senatul SUA va examina rezoluţia împotriva proiectului Nord Stream 2

În cadrul următoarei sale reuniuni, Comisia pentru afaceri externe a Senatului Statelor Unite va examina rezoluţia împotriva realizării proiectului privind construirea gazoductului Nord Stream 2 de către Rusia, anunţă Camera superioară a Parlamentului SUA, Senatul, pe site-ul instituţiei. Autorii acestui document sunt senatorii americani: James Risch, Ron Johnson, Bob Menendez, Jeanne Shaheen şi Dick Durbin. „Astfel de proiecte cum este Nord Stream 2 reprezintă o ameninţare la adresa securităţii energetice europene şi suntem de acord cu Parlamentul European, potrivit căruia acest proiect trebuie anulat„, se specifică în textul documentului respectiv. Rezoluţia mai cuprinde un apel prin care cere să se întreprindă contramăsuri în replică „la agresiunea Rusiei comisă împotriva Ucrainei în Strâmtoarea Kerci”. Ca urmare, senatorii americani cer acordarea de sprijin Ucrainei pentru consolidarea potenţialului ei de apărare şi asigurarea liberei circulaţii a navelor ucrainene în Marea Neagră. În luna decembrie, rezoluţii asemănătoare împotriva proiectului Nord Stream 2 au fost adoptate de Camera Reprezentanţilor din SUA şi Parlamentul European. Camera Reprezentanţilor, camera inferioară a Congresului SUA, a condamnat proiectul Nord Stream 2 printr-o rezoluţie simbolică şi a susţinut aplicarea de sancţiuni împotriva proiectului. Documentul, susţinut de republicani şi democraţi, a cerut ţărilor UE să se retragă din proiect, care a fost etichetat ca fiind un pas drastic înapoi pentru securitatea energetică europeană şi pentru interesele SUA. De asemenea, rezoluţia i-a cerut preşedintelui american Donald Trump să susţină securitatea energetică europeană printr-o politică de diversificare pentru a reduce dependenţa de Rusia.
SUA s-au opus de mult timp proiectului gazoductului ruso-european, ameninţându-l cu sancţiuni şi alte contramăsuri. Potrivit Washingtonului, proiectul reprezintă o ameninţare pentru securitatea energetică europeană şi poate fi folosit de Moscova ca mijloc de constrângere. Rusia insistă însă că proiectul în valoare de 11 miliarde de dolari este orientat doar spre afaceri./vdraguta/dsirbu

www.russian.rt.com – 8 februarie