Cea de-a doua semifinală Eurovision România are loc în această seară, la Arad. Ca şi la Iaşi, dintre cele 12 propuneri, juriul naţional va alege pentru finală cinci piese, iar publicul încă una. Corespondentul RRA, Ioan Suciu, a surprins atmosfera dinaintea spectacolului.
Reporter: Show-ul este al tuturor românilor – spune directorul TVR Timişoara, Andrei Boroşovici.
Andrei Boroşovici: Mă bucur că Televiziunea Română a ajuns să organizeze acest eveniment, aici, în vestul ţării, mai exact la Arad. Televiziunea Română asta încearcă, să ajungă în faţa tuturor, în faţa oamenilor, în faţa susţinătorilor şi, e clar, că dacă este un eveniment al românilor el trebuie să iasă din platoul Televiziunii Române şi mă bucur că astăzi, în 2019, de această dată este la Arad.
Reporter: Aradul este gazda semifinalei Eurovision din acest an, ceea ce arată dorinţa comunităţii de a se implica în astfel de evenimente de anvergură – spune primarul Gheorghe Falcă.
Gheorghe Falcă: Suntem bucuroşi că suntem parteneri cu Televiziunea Română pentru acest mare eveniment şi cred că un astfel de parteneriat a făcut ca Aradul şi frumuseţea Aradului să iasă la suprafaţă.
Reporter: Regizorul semifinalei Eurovision de la Arad, Dan Manoliu, a pregătit pentru cei 12 concurenţi o atmosferă de excepţie, dar bineînţeles şi pentru arădenii prezenţi la spectacol.
Dan Manoliu: Lumea care va fi în sală o să simtă show-ul, asta şi sper, şi sper să fie un public care nu vine pentru că a primit o invitaţie şi stă cuminte pe scaun şi eventual după o oră pleacă şi îmi rămân mie locuri goale, cum s-a întâmplat la Iaşi. Asta m-a durut cel mai mult. Adică, în sală, fix locurile pe care eu le vedeam şi la macara de la un moment dat au început să se golească.
Realizator: Semifinala Eurovision de la Arad va începe la ora 21:00, şi va fi transmisă de Televiziunea Română. Finala Naţională va avea loc peste o săptămână, la Bucureşti./rpatulea/pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 februarie