Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul organizează, conform tradiției, cursuri de limba română pentru adulți și copii. Începând cu 25 februarie și până în data de 18 mai 2019, la sediul Institutului Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul, viitorii cursanți vor pătrunde, pas cu pas, în tainele limbii române, sub atenta îndrumare a profesoarei Jenny – Marilena Vișa.
Data limită de înscriere la cursuri este 22 februarie 2019.
Succesul din anii trecuți privind interesul pentru limba română este în continuă creștere, dovadă fiind numărul mare a celor interesați să participe la cursuri.
Primele cursuri din 2019 sunt structurate pe 5 niveluri (A1, A2, B1, B2, C1).
Fiecare nivel este împărțit în module: A1(1 modul – A1), A2 (2 module – A2.1 și A2.2), B1 (4 module – B1.1, B1.2, B1.3, B1.4), B2 (4 module – B2.1, B2.2, B2.3, B2.4), C1 (4 module – C1.1, C1.2, C1.3, C1.4), iar un modul durează 10 săptămâni, respectiv, 40 ore de curs.
La finalizarea unui modul/nivel se va susține un examen în urma căruia se acordă un certificat de atestare a cunoștințelor de limbă română.
Cursurile standard pentru adulți au loc de două ori pe săptămână și durează câte două ore. Pentru persoanele interesate de cursuri, dar care din cauza programului de la locul de muncă sau a orașului în care locuiesc pot ajunge doar sâmbăta, durata unui curs este de patru ore pe săptămână.
Cursurile pentru copii sunt gratuite, se organizează la sfârșit de săptămână, respectiv sâmbăta, și durează 2 ore. Grupa de copii se va constitui în funcție de numărul formularelor de înregistrate primite.
Facem mențiunea că numărul grupelor este estimativ și că poate fluctua în funcție de numărul persoanelor care se vor înscrie la cursuri semestrul acesta. Tot după perioada de înscriere vom ști cu exactitate nivelul de studii și modulele pe care aceștia le vor urma.
Materialele didactice constau în: suportul de curs realizat de Ana Borca de la ICR București, manualul Danielei Kohn, publicat de Polirom, PULS, Manual de limba română pentru străini; Manualul de limba română ca limbă străină (RLS) de Elena Platon, Ioana Sonea şi Dina Vîlcu, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă şi alte materiale propuse de profesori şi agreate de ICR Istanbul.
Cursurile de limbă, cultură și civilizație românească constituie unul dintre cele mai importante proiecte ale ICR Istanbul și contribuie, în egală măsură, atât la strategia ICR de a promova cultura şi civilizaţia românească prin intermediul cunoașterii limbii române, dar și de a păstra identitatea națională în rândul populaţiei de origine română.
Cursurile de limba română stimulează și interesul față de aprofundarea limbii în rândul membrilor familiilor mixte, printre membrii comunității turco-tătare proveniți din România și a comunității de insulari emigrați din Ada Kaleh în anii 1970.
În anul 2018, apx. 150 de cursanți au absolvit cursurile de limba română pentru străini. Unul dintre motivele principale pentru care aceștia aleg să studieze limba română este apartenența lor la grupurile etnice de turci și de tătari emigranți în anii 1930-1940 din Dobrogea în Republica Turcia. Cursanții institutului constituie un potenţial public pentru proiectele organizate de ICR Istanbul, motiv pentru care vor fi invitaţi, în continuare, la evenimentele noastre fiindcă este important ca ei să dobândească şi un bagaj bogat de repere culturale: cicluri de conferinţe, lansări şi prezentări de noi traduceri literare, proiecţii de filme, spectacole de teatru, concerte sau expoziţii. De aceea, putem spune că un alt important obiectiv atins prin organizarea cursurilor de limba română îl reprezintă atragerea și fidelizarea unui nou tip de public local la evenimentele desfășurate de institut, care participă activ și cu interes, manifestând o dorință reală de a cunoaște cultura românească dincolo de latura sa lingvistică, fapt ce conferă o mai mare vizibilitate institutului și activităților acestuia. – transmite ICR Istanbul