Pianista Eva Garet, elevă la Colegiul Naţional de Muzică George Enescu din Bucureşti, este laureată a uneia dintre cele mai importante competiţii pentru tineri muzicieni la nivel internaţional, Concertino Praga, organizat sub egida Uniunii Europene de Radio.
Eva Garet, în vârstă de 12 ani, a obţinut o menţiune de onoare, o adevărată performanţă având în vedere nivelul foarte ridicat al competiţiei, dar şi specificul ieşit din comun al concursului, participanţii fiind reprezentaţi de înregistrări realizate în studiourile posturilor de radio publice membre ale Uniunii Europene de Radio (EBU).
Prezenţa în concurs a pianistei Eva Garet a fost propusă şi susţinută de Radio România Muzical: tânăra pianistă a înregistrat programul pentru concurs în luna septembrie 2018, alături de o echipă alcătuită din: Octavia Galescu – producător, Andrei Cazan – regizor muzical, Cristian Şerbu şi Cristian Iordache – tehnicieni de sunet.
Radio România Muzical a colaborat în alegerea tinerilor muzicieni care aveau să reprezinte România la concursul Concertino Praga cu Fundaţia Remember Enescu, preşedinte – prof. Mihaela Tomescu.
Concertino Praga este una dintre cele mai vechi şi prestigioase competiţii internaţionale pentru tineri muzicieni, înfiinţată în anul 1966 şi organizată de Radiodifuziunea Cehă. Este patronată de Uniunea Europeană de Radio, organizaţie care cuprinde radiodifuziuni publice din întreaga lume, şi se desfăşoară sub forma unui concurs de înregistrări profesionale ale tinerilor muzicieni.
Eva Garet a început studiul pianului la vârsta de 5 ani; în prezent este elevă la clasa profesoarei Mihaela Zamfir de Colegiul Naţional de Muzică George Enescu din Bucureşti. La vârsta de 11 ani, în ianuarie 2018, a debutat pe scena Sălii Radio, solistă într-un concert al Orchestrei de Cameră Radio, transmis în direct de Radio România Muzical. Este laureata a peste 40 de concursuri naţionale şi internaţionale; se remarcă prin maturitatea interpretărilor sale şi talentul nativ ieşit din comun.
RADOR (12 februarie)