Miniştrii apărării din NATO discută astăzi şi mâine la Bruxelles despre provocările de securitate majore, inclusiv încălcarea de către Rusia a tratatului privind forţele nucleare intermediare. Alte teme de discuţie sunt revizuirea misiunilor NATO în Afganistan, Kosovo şi Irak, dar şi împărţirea echitabilă a cheltuielilor între statele aliate. De la Bruxelles relatează corespondenta noastră Amalia Bojescu.
Reporter: Încălcarea de Rusia a tratatului privind rachetele nucleare cu rază intermediară este subiectul ce ţine agenda de astăzi a reuniunii miniştrilor apărării din statele membre NATO. Secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, spunea în această dimineaţă că Rusia continuă să încalce tratatul prin desfăşurarea de noi rachete cu capacităţi nucleare. Acestea sunt greu de detectat, sunt mobile şi pot ajunge în oraşe europene, lucru preocupant pentru Alianţă, sublinia secretarul general, care a cerut din nou Rusiei să respecte tratatul. În acest context, Jens Stoltenberg a anunţat că intenţionează să se întâlnească la sfârşitul săptămânii la Munchen la conferinţa de securitate cu ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, pentru a discuta pe marginea tratatului privind forţele nucleare intermediare. Jens Stoltenberg mai spunea că NATO începe pregătirea unor măsuri defensive, în condiţiile în care INF îşi va pierde valabilitatea./apuscasu/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 februarie)