Miting de susţine a Laurei Codruţa Kovesi la Oradea

La Oradea, oamenii s-au adunat şi în această seară, pentru a treia zi la rând în Piaţa Unirii pentru a o susţine pe Laura Codruţa Kovesi. Participanţii la manifestare consideră că acţiunile din justiţie din ultima perioadă sunt acte de intimidare la adresa fostei şefe a DNA. Mitingul s-a încheiat fără încidente. Astfel de manifestaţii au avut loc în ultimele zile în mai multe oraşe din ţară, după ce vineri Laura Codruţa Kovesi, care candidează pentru funcţia de procuror general european, a fost citată la Secţia de investigare a magistraţilor din cadrul Parchetului General pentru a fi audiată într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă./ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 februarie