Şapte parlamentari britanici, membri ai Partidului Laburist, au demisionat din partid, pe fondul divergenţelor cu forul de conducere al formaţiunii, pe marginea Brexitului şi al unei dispute legate de antisemitism. Unul dintre parlamentarii demisionari, Luciana Berger, s-a declarat „jenată” să rămână în Partidul Laburist, care a devenit, din punctul său de vedere, „antisemit la nivel instituţional”. Un altul, Chris Leslie, a afirmat că partidul a fost deturnat de extrema stângă. Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, şi-a exprimat dezamăgirea faţă de decizia celor şapte membri./mbrotacel/gpodea
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 18 februarie)