Reprezentanţii USR cer preşedintelui României atacarea ordonanţei care modifică legile justiţiei

Reprezentanţii USR consideră că ordonanţa care modifică legile justiţiei ar fi un atac la adresa sistemului judiciar şi cer atacarea acesteia pe toate căile posibile. Deputatul USR Stelian Ion susţine că documentul încalcă toate tratatele europene.

Stelian Ion: Îi solicităm în mod ferm preşedintelui României să sesizeze Curtea Constituţională cu un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi guvern. Este foarte important ca preşedintele României să sesizeze Comisia de la Veneţia pentru a solicita un aviz cu privire la această ordonanţă de urgenţă. Mai departe vom face toate demersurile necesare pe lângă instituţiile europene astfel încât această speţă să ajungă pe masa Curţii de Justiţie a UE.

Realizator: Pe de altă parte, PNL îi cere Avocatului Poporului să conteste ordonanţa la Curtea Costituţională, transmite redactorul RRA Alexandra Cristea./rpatulea/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 februarie