Miniştrii comerţului din Uniunea Europeană se reunesc astăzi la Palatul Parlamentului pentru a discuta despre procesul de modernizare a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, dar şi despre relaţiile comerciale dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite. Vor fi abordate, de asemenea, negocierile comerciale în curs ale Uniunii şi ultimele evoluţii legate de iniţiativa „Totul în afară de arme”. Reuniunea are loc în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Ministrul român pentru mediul de afaceri, Ştefan Radu Oprea, a precizat.
Ştefan Radu Oprea: Este această idee între câtă nevoie de decizie la nivelul Bruxelles-ului, la nivelul Strasbourg-ului, la nivelul Parlamentului European, al Comisiei, al Consiliului este şi câtă nevoie de decizie la nivelul statelor membre. Ceea ce facem în întâlnirea informală a miniştrilor comerţului este tocmai în ideea de a găsi consensul, pentru că noi ca preşedinţie avem această menire de a fi moderatori corecţi faţă de interesele tuturor statelor membre şi acest exerciţiu al dialogului instituţional între miniştrii comerţului este, cred eu, unul dintre mijloacele prin care într-adevăr reuşim să fim împreună în Uniunea Europeană.
Realizator: În această după-amiază, ministrul pentru mediul de afaceri, Ştefan Radu Opea, şi comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmström, vor susţine o conferinţă de presă comună./mnecula/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 februarie)