Februarie este cea mai scurtă lună a anului, dar rămâne o lună de iarnă. Chiar dacă temperaturile sunt scăzute, legumele şi fructele consumate oferă minerale şi vitamine importante pentru sănătatea organismului.
1. Păstârnacul – O legumă uitată, cu gust plăcut, dulce, cu un conţinut bogat în vitaminele C şi E şi care furnizează organismului fibre şi antioxidanţi. Pâstârnacul (Pastinaca sativa) este nativ din bazinul mediteranian. Era cunoscut de greci şi de romani. În Evul Mediu mâncărurile de bază erau preparate din păstârnac. Astăzi, creşte interesul pentru această legumă uitată, cu calităţi reale pentru sănătatea noastră. Este o sursă bună de fibre, 3,4 grame la 100 de grame de păstârnac proaspăt. De asemenea, este bogat în minerale (mangan, fosfor, magneziu, potasiu) şi în vitamina B9, care participă la producerea celulelor corpului şi a celulelor roşii din sânge. Pâtârnacul se consumă fiert, în supe, ciorbe, în diferite feluri de mâncare şi sosuri, dar şi crud, ras pentru a da o notă de originalitate salatelor.
2. Migdala – Bogată în vitamina E, proteine, acizi graşi nesaturaţi, fibre şi minerale este o adevărată comoară nutriţională. În bucătărie, se foloseşte în reţete sărate sau dulci. Migdalul (Prunus dulcis) este un pom fructifer din familia Rosaceae şi se înrudeşte cu mărul, părul sau piersicul. Este originar din Asia Centrală şi din Orientul Mijlociu. A fost cultivat în China, în urmă cu peste 3000 de ani, apoi în Iran, Egipt, Grecia şi Italia. În Franţa, a fost cultivat încă din anul 500 î.Hr. Migdala a fost folosită în Evul Mediu pentru prepararea deserturilor îndulcite sau a salatelor şi a sosurilor cremoase. Astăzi, migdalul este cultivat în regiuni calde şi uscate, precum California (care reprezintă aproape jumătate din producţia mondială), urmată de Spania, Iran, Siria, Italia şi Maroc. În cantităţi mici se produc migdale şi în sudul Franţei.
Migdala are calităţi nutriţionale interesante: este bogată în proteine (20%, la fel de mult ca şi carnea), este remineralizantă, cu niveluri ridicate de calciu, magneziu, fosfor, fier, potasiu, mangan, cupru şi zinc. Are un conţinut bogat in vitamina E, este foarte antioxidantă şi o sursă de vitamine B1, B2. B3 şi B9 (sau acid folic). Conţine între 11% şi 15% fibre, în esenţă insolubile, care promvează un tranzit intestinal bun şi dă o senzaţie de saţietate. De asemenea, conţine acizi graşi (50%, lipide) de calitate excelentă: 35% acizi graşi mononesaturaţi sub firmă de acid oleic (cum este şi la uleiul de măsline), ale căror proprietăţi protectoare petru sistemul cardiovascular sunt recunoscute (ajută la scăderea colesterolului rău, LDL). Totodată, conţine 11% din acizii graşi polinesaturaţi esenţiali, de tip linoleic (omega 5). Totodată, este bogată în fitosenoli, benefici pentru sănătatea cardiovasculară.
Migdalele se pot consuma sărate, ca aperitiv, cu diverse brânzeturi sau în salate. Migdalele uscate sunt folosite la produsele de patiserie, marţipan, prăjituri şi praline. De asemenea, se presară peste legume, fructe, carne sau peşte şi se utilizează pentru sosuri şi mâncăruri indiene.
3. Sfecla – Este o legumă disponibilă pe tot parcursul anului. Remineralizantă şi bogată în vitamine, ajută la pregătirea unor feluri de mâncare uimitoare. Denumirea botanică a sfeclei este Beta vulgaris L. A fost consumată încă din secolul I, d.Hr., mai întâi pentru frunzele sale (rădăcina era folosită în scopuri medicinale), apoi rădăcina sa a fost apreciată în Evul Mediu. Englezii au fost primii care au preparat bucate din sfeclă roşie. În Franţa, a fost multă vreme evitată de burghezie şi aristrocraţie, deoarece era considerată o hrană de calitate mediocră. Cultivată în multe ţări din întreaga lume, sfecla este una din legumele cele mai bogate în carbohidtraţi (8,5 g la 100 g de sfeclă proaspătă) şi are 40 kcal. Este apreciată pentru: proprietăţile sale remineralizante (cu un conţinut bogat în calciu şi magneziu) şi diuretice (conţinut ridicat de potasiu); vitaminele din complexul B, în special vitamin B9.
Poate fi folosită la prepararea supelor reci sau calde, salatelor, sosurilor, murăturilor, dar şi dulciurilor, precum prăjituri sau torturi. De asemenea, poate fi coaptă sau prăjită şi poate însoţi carnea albă, carnea de pasăre sau vânatul. Se potriveşte cu ceapa şi varza roşie. În Italia, se foloseşte în unele reţete de risotto. De asemenea, merge bine cu ciocolata – un pic de sfeclă încorpoată în aluatul blatului de tort îi dă o aromă discretă.
4. Curmala – Consumată adesea în formă uscată, originară din Orientul Mijlociu, conferă o notă extotică celor mai simple reţete. Curmalele, considerate de arabi „sursa vieţii”, sunt fructele palmierului Phoenix dactylifera şi sunt foarte bogate în carbohidraţi (fructoză, glucoză şi zaharoză), fiind recomandate sportivilor. De asemenea, conţin cantităţi semnificative de substanţe antioxidante, fibre, vitamine (B2, B3, B5, B6) şi minerale (în special potasiu, magneziu, calciu, crom şi cupru). Curmalii au fost cultivaţi de peste 4.000 de ani şi curmalele au fost multă vreme unele dintre alimentele de bază ale beduinilor. Arabii i-au răspândit în jurul Mediteranei şi introducerea lor în Europa datează din timpul cruciadelor. În Evul Mediu, pe mesele europenilor erau folosite precum mierea, ca îndulcitor. Astăzi, se cultivă în Egipt, Iran, Maroc, Algeria, Israel şi California. La nivel mondial, există peste 300 de soiuri. Curmalele sunt utilizate ca un desert sau ca o gustare. Se folosesc la prepararea salatelor de fructe şi a diverselor dulciuri. În versiunea sărată, se consumă umplute cu brânză, cu măsline, ca aperitiv. De asemenea, se folosesc la preparate vegetariene din linte sau orez. Curmalele se pot combina cu alte fructe uscate (smochine, caise), cu nuci sau cu seminţe pentru un mc dejun hrănitor şi sănătos, având la bază cereale.
5. Portocala – Fruct popular în perioada iernii, bogat în calciu şi în vitamina C. Portocala, conservată în compot, gem, dulceaţă poate fi consumată şi proaspătă, ca o gustare sau sub formă de suc. În bucătărie îşi are locul ei în reţete dulci sau sărate. Face parte din citrice precum clementina, mandarina, lămâia sau grapefruitul. În Franţa, este al doilea fruct cel mai consumat, după măr. Portocalul a fost cultivat cu peste 4.000 de ani în urmă, în China. De acolo s-a râspândit în Africa de Nord, apoi în Persia şi Egipt. Arabii l-au introdus în Sicialia în secolul al XI-lea, de unde a ajuns în Spania, Italia şi Franţa. Astăzi, portocalele pe care le consumăm provin din Israel, Spania, Grecia, Africa de Sud, Brazilia sau Statele Unite ale Americii. Un singur fruct este suficient pentru a acoperi nevoile zilnice de vitamina C. Portocala este bogată în calciu (de două-trei ori mai mult decât în alte fructe), care este uşor de asimilat de organism datorită prezenţei acizilor organici. Portocala este un fruct cu un conţinut scăzut de calorii (45 kcal şi 9 carbohidraţi la 100 de grame), uşor digerabil şi răcoritor. Portocalele conţin polifenoli, substanţe fitochimice antiinflamatoare şi antioxidante şi consumul lor consolidează sistemul imunitar. De asemenea, portocalele oferă vitamine din complexul B, care ajută creierul să producă serotonina, hormonul fericirii. Acesta ne ajută să fim calmi şi atenuează sentimentele de frică şi durere.
Portocalele, folosite în diverse preparate, conferă note specifice de prospeţime, aromă şi aciditate. Se utilizează pentru deserturi – îngheţate, bomboane, prăjituri, tarte, plăcinte – la preprarea cremelor sau a sosurilor, sucurilor, salatelor de fructe, compoturilor, siropurilor, gemurilor şi dulceţurilor, dar şi lichiorurilor. Se potriveşte cu scotişoara, vanilia şi ciocolata. În mâncăruri sărate, portocala merge bine cu carnea de porc, de pui, de raţă, dar şi cu scoici sau creveţi. Puteţi să le consumaţi şi într-o salată sărată, alături de felii de fenicul crud, avocado, morcovi răzuiţi, nuci şi andive.(www.gerbeaud.com, eatsamrter.de)/aionescu
Ada Ionescu, RADOR
