Raluca Prelipceanu, salvatorul sfinților
Campania „Premianții fără premii” revine și marchează începutul unui nou sezon de manifestări publice dedicate oamenilor din jur care reprezintă modele și/sau care au influențat viața societății românești. Pentru ediția de sâmbătă vă invităm să o cunoașteți pe Raluca Prelipceanu, iconograf, care prin strădaniile sale a reușit să salveze o biserică veche de peste două secole și jumătate.
Totul a început în urma expoziției fotodocumentară „Biserici în lacrimi” realizată de Raluca Prelipceanu, al cărei vernisaj a avut loc la București și care a permis pentru prima oară vizualizarea imaginilor din interiorul bisericii Sf. Mihail din satul Vința de către publicul larg. Aceasta a avut ca efect constituirea unei inițiative de salvare a bisericii care se afla pe malul unui lac de steril deversat de exploatarea minieră de cupru CupruMin.
A urmat apoi o a doua expoziție „Liturghisiri în adâncuri” dedicată exclusiv bisericii Sf. Mihail din Vința care a prezentat aproximativ 70 de imagini din lăcașul de cult. La vernisaj, academicianul Marius Porumb a sugerat redactarea unui memoriu, lucru pe care Raluca Prelipceanu l-a făcut, iar acesta document a fost însușit și asumat de prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române și înaintat IPS Dr. Irineu Pop alături de o cerere solicitând dreptul de intervenție în favoarea Muzeului ASTRA de către doamna Prelipceanu.
Atât firma CupruMin, cât și Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba-Iulia și-au manifestat disponibilitatea de a colabora împreuna cu Muzeul ASTRA și cu Fundatia ProPatrimoniu pentru ca biserica din Vința să nu aibă soarta surorii sale din Geamăna care a fost acoperita de lacul de steril, din ea mai zărindu-se doar vârful turlei.
În urma demersului Ralucăi Prelipceanu, biserica amenințată de apele iazului de decantare a fost salvată. Redăm mai jos comunicatul de presă care a fost remis redacțiilor:
„Operațiunea de strămutare a bisericii Sf. Mihail din satul Vința comuna Lupșa, de pe Valea Arieșului s-a încheiat la începutul lunii noiembrie. Este prima operațiune de acest gen și de asemenea amploare organizată în România după Revoluția din 1989. Înainte de 1989, inginerul Iordăchescu a efectuat câteva translatări de biserici, salvându-le astfel din calea drumurilor și a construcțiilor lui Nicolae Ceaușescu. De asemenea, pentru a salva pictura mănăstirii Văcărești, care urma să fie demolată, o echipă aflată sub coordonarea profesorului Dan Mohanu a procedat la extragerea parțială a picturii.
Bisierica datează cu aproximație din 1760, pe un evangheliar de strană donat bisericii fiind marcată data 1763, iar pe clopotul, turnat special pentru biserica din Vicea, vechea denumire a localității, data 1775. Interesant este faptul că biserica este de piatră, doar bolta și turla fiind de lemn, într-o vreme când românii din Transilvania aveau încă interdicție să construiască biserici din piatră, de la distanță parând de lemn. Sătenii de aici participă în 1784 la răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, iar una dintre bătălii a fost purtată chiar aici, în Valea Vinții. Pictura din biserică, atât cea pe lemn, cât și cea pe zid datând din perioada 1819-1821, date care se pot descifra pe o inscipție din conca abisdei și în pisania din proscomidiar, a fost transportată în cadrul Complexului Muzeal ASTRA din Sibiu. Pictura atribuită integral lui Simion Silaghi Sălăgeanu și unuia dintre fiii săi, conform inscipției din proscomidiar păstrează încă întregul program iconografic : în sfântul altar, naos și pronaos, așa cum a fost el gândit de zugravul din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea. Biserica de la Vința prezintă mai multe caracteristici, după cum a subliniat Raluca Prelipceanu în studiile publicate în Tabor și în Caietele de la Putna. Ea prezintă în primul rând două tipuri de pictură : aproximativ 105 m² pictură pe zid, cât și 103 m² pictură pe lemn, dar și o perspectivă eshatologică nemaîntâlnită în alte programe iconografice realizate în aceeași perioadă, nici măcar în alte biserici pictate de același zugrav. Cei 24 de bătrâni din Apocalipsă aduc jertfa tămâierii, șirul de pe cei doi pereți fiind orientat către ampla scenă a Judecății de Apoi. Mesajul transmis astfel este acela că viața noastră, a românilor trebuie să fie orientată către veșnicie, către întâlnirea cu Hristos în Judecata de Apoi la sfârșitul veacurilor și către pământul cel nou și cerul cel nou care vor urma, împărăția ce va să vie De asemenea, reprezentarea masivă a sfinților monahi și schimonahi în spațiul sfântului altar, iarăși nemaîntâlnită în alt loc si care se datorează se pare faptului că în acea vreme în peșterile din împrejurimi trăiau pustnici. Biserica este spațiul de întâlnire al împărăției pământești cu împărăția cerească și ca atare pictura având preponederent un rol litrugic este menită să ne amintească că în timpul Sf. Liturghii alături de noi în biserică sunt prezenți și locuitorii împărăției cerești : cetele îngerești și sfinții cărora suntem chemați să ne alăturăm, scopul vieții omului fiind îndumnezeirea însăși pe care o putem dobândi așa cum a făcut-o Maica Domnului, reprezentată pe toate cele trei bolți din pronaos, naos și sfântul altar, alături de cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Maica Domnului este modelul pe care noi ca și creștini suntem chemați să îl urmăm, cea care pogororându-se pe sine în rândul robilor, a fost înălțată la nivelul Sf. Treimi. Chiar dacă pictura este realizată în stil baroc și întâlnim și câteva influențe ale picturii occidentale, care pătrunseseră însă în spațiul ortodox romanesc încă de la inceptul secolului al XV-lea, chiar în Moldova și Ţara Românească, artistul iconar folosind instrumentele și limbajul iconografic specific perioadei în care a viețuit, această pictură ne permite să constatăm o continuitate în arta iconografică de tradiție ortodoxă din Transilvania. Scenele prezentate, precum și programul iconografic în sine relevă apartenența la Ortodoxie, precum și predania neîntreruptă a tradiției iconografice ortodoxe în pictura iconarilor din spațiul transilvănean în ciuda diverselor presiuni și influențe. În amplul registru al Patimilor lui Hristos care acoperă toți pereții naosului, chinuitorii poartă hainele vremii, adica cele otomane și cele ale stăpânitorilor austrieci și maghiari, arătând faptul că jertfa lui Hristos este mereu actuală, dar amintind în același timp și trecutul zbuciumat al poporului român care a străbătut însă vicisitudinile istoriei cu aceeași seninătate și demnitate ca și Hristos atunci când este pus pe cruce. Pictura realizată aici demonstrează faptul că maestrul Silaghi Sălăgeanu, un zugrav originar din Sălaj, dar stabilit în Abrud, denumit și zugravul Apusenilor,stăpânea la fel de bine atât tehnica picturii pe lemn, cât și cea a picturii pe zid, aici de tip frescă.
Operațiunea de strămutare a fost deosebit de dificilă, necesitând intervenția a trei echipe de specialiști : o echipă de specialiști restauratori pictură pe lemn din cadrul Muzeului ASTRA condusă de doamna Geanina Ionescu, director artistic al Muzeului și compusă din opt persoane, care a preluat partea de pictură pe lemn, adică iconostasul și bolta din naos și cea din pronaos la începutul lunii septembrie, aceasta ajungând în laboratoarele de restaurare de la Muzeul ASTRA și aflându-se în prezent în proces de restaurare. De asemenea, Muzeul ASTRA a trimis la mijlocul lunii august o echipă compusă din patru arhitecți și muzeografi care au efectuat releveele și măsurătorile necesare. O altă echipă de restauratori pictură murală a intervenit pentru extragerea picturii pe zid, această echipă a fost condusă de domnul profesor George Păunescu, conferențiar la Facultatea de Teologie din București și de domnul Romeo Păvăloaia, pictor și restaurator și coordonată administrativ de Raluca Prelipceanu. Activitatea acestei echipe s-a desfașurat pe o perioadă de 3 luni și a fost deosebit de complexă, din cauza metodei aplicate, stacco a masselo, metodă necesară datorită tencuielii la piele și a proeminenței anumitor pietre din zidărie, care se aflau foarte aproape de stratul pictural, riscând deteriorarea lui în cazul aplicării altei metode. Metoda aceasta presupune desfacerea pietrelor din zid până la nivelul stratului pictural, piatră cu piatră și este deosebit de anevoioasă datorită volumului de muncă fizică depusă, dar și a pericolului de prăbușire a structurii. Numărul celor implicați a variat în funcție de perioade, șantierul traversând din păcate și perioade de lipsuri financiare când aici au lucrat numai două persoane și un voluntar. În total, echipa respectivă a avut în componență opt restauratori, patru barbați și patru femei, la care s-au adăugat în anumite perioade doi voluntari și șase muncitori necalificați. Această operațiune a început pe 30 iulie si s-a încheiat pe 27 octombrie. Operațiunea de demontare a turlei precum și a componentelor de lemn și zidărie, a fost încredințată, la recomandarea Muzeului ASTRA, firmei GABI Restaurări SRL din Maramureș care a lucrat cu o echipă de șase muncitori în vederea preluării turlei, lespezilor, ferestrelor, ușii și a pietrelor din zid. Costurile presupuse de această operațiune au fost acoperite de CupruMin pentru un total de 200.000 RON, de Complexul Muzeul ASTRA în limita a 28.975 RON conform devizului și de Asociația ROST în limita a 38.835 RON, bani obținuți de Asociație din donații și din vânzarea albumului dedicat bisericii din Vința. Sumele au fost distribuite în felul următor : 28.975 RON pentru extragerea picturii pe lemn, 122.000 RON pentru demontarea componentelor bisericii, 116.835 RON pentru extragerea picturii murale, intermediar fiind în acest caz firma GABI Restaurări SRL. Toate sumele includ taxe.
Reconstrucția propriu-zisă a bisericii este programată să înceapă în primăvara anului 2019 în cadrul Complexului Muzeal ASTRA. Chiar dacă este posibil să nu fiu implicată în operațiunea de reconstrucție, în caz de nevoie voi pune la dispoziția Muzeului materialele necesare pentru buna desfășurare a acestei operațiuni. Ne dorim cu toții să vedem biserica în picioare cât mai curând și ca ea să semene cât mai mult posibil cu ceea ce a fost cândva”.
Pentru toate acestea, pentru modul în care s-a dedicat tezaurizării valorilor românești, pentru modul în care a ales să transfere mai departe tradițiile autentice ale poporului român, vă propunem să ne întâlnim cu ea. Sâmbătă, 02 Martie 2019, ora 11.00, artistul, omul, Raluca Prelipceanu vine la Deva, în Piața Victoriei, la „Premianții fără premii”. Puteți și sunteți rugați să faceți parte din cei care-i vor mulțumi prin oferirea unei diplome și a unui buchet de flori tricolor.
Despre proiectul „Premianții fără premii”
E vremea să facem ceva.
A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.
Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi.
Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.
Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.
DEVA, 26 FEBRUARIE 2019
