Tribunalul Militar Nord-Caucazian l-a condamnat pe maiorul Flotei Mării Negre a Rusiei şi pe concubina acestuia la zece, respectiv nouă ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Ucrainei, au anunţat surse din cadrul Serviciului Federal de Securitate (FSB). În timpul procesului, ambii şi-au recunoscut vina în totalitate şi au declarat că regretă faptele lor. Conform informaţiilor FSB, Anna Suhonosova a fost recrutată de agentul Direcţiei Generale de Informaţii din cadrul Ministerului Apărării al Ucrainei, colonel Igor Klimenok, iar aceasta l-a atras la colaborarea cu Kievul pe Dmitri Dolgopolov. Împreună, Suhonosova şi Dolgopolov au adunat şi au transmis serviciilor speciale ucrainene informaţii privind unităţile şi subunităţile Flotei Mării Negre. Anunţul privind reţinerea celor doi spioni FSB a fost făcut în luna septembrie 2017, dar atunci nu au fost prezentate detalii. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată./ssirbu/gpodea
(www.ria.ru – 27 februarie)