Pakistanul a eliberat un pilot indian de vânătoare care fusese capturat miercuri, după ce avionul său fusese doborât în Kashmir. Comandantul de patrulă aeriană Abhinandan Varthaman a fost predat Indiei la un punct de frontieră din Punjab, unde mulţimi de indieni au aşteptat ore întregi pentru a-l primi ca pe un erou naţional. Avionul comandantului a fost doborât deasupra regiunii disputate Kashmir, în urma unei confruntări aeriene cu aeronave pakistaneze. Premierul pakistanez, Imran Khan, a numit eliberarea pilotului „un gest de pace” faţă de India, însă cu puţin timp înainte de eliberare forţele armate pakistaneze au făcut publică o înregistrare video în care pilotul indian afirmă că presa indiană a amplificat prea mult incidentul. Acest lucru ar putea determina din nou o escaladare a tensiunilor. În declaraţia video care pare editată, Abhinandan Varthaman afirmă că militarii pakistanezi l-au tratat foarte bine, că sunt profesionişti şi că este foarte impresionat de aceştia. El afirmă însă ulterior că presa indiană „a făcut afirmaţii foarte dăunătoare şi că întotdeauan exagerează, iar oamenii sunt induşi în eroare”. Declaraţia a provocat deja reacţii critice în India./opopescu/gioan

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 1 martie)