Realizator: Octavian Begu – Colaborarea în domeniul securităţii şi al apărării în zona Mării Negre şi a Balcanilor de Vest a stat în centrul discuţiilor pe care secretarul general NATO le-a avut ieri cu autorităţile de la Sofia. Jens Stoltenberg a apreciat pozitiv rolul Bulgariei în Marea Neagră, Kosovo şi Afganistan şi a salutat decizia Guvernului Borisov de a investi mai mult în întărirea securităţii şi capacităţii de luptă a armatei. Cu această ocazie, Stoltenberg a lansat un nou apel Rusiei de a respecta acordul privind rachetele cu rază medie de acţiune.
Jens Stoltenberg: NATO nu vrea un nou Război Rece, nu vrem o nouă cursă a înarmărilor şi cerem Rusiei să se conformeze Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare. Noile rachete ruseşti au capacitate nucleară, pot ajunge în oraşele europene, sunt greu de detectat şi de aceea este important să continuăm să-i cerem Rusiei să respecte tratatul. În acelaşi timp, trebuie să fim pregătiţi pentru o lume fără Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare şi cu mai multe rachete ruseşti.
Realizator: Săptămâna viitoare, la Sofia, este programată şi vizita premierului rus, însă primul-ministru Borisov a ţinut să sublinieze că vizita oficialului NATO a fost programată cu mult timp înainte de a se şti despre vizita lui Dmitri Medvedev, după cum ne-a informat corespondentul nostru, Petio Petkov./schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (2 martie)