Diplomația rusă reclamă că nu poate obține din partea Marii Britanii detalii cu privire la otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale Iulia și avertizează că nu va „pune frână” dosarului respectiv – scrie Ukrainska Pravda, citând o declaraţie făcută de Maria Zaharova, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse. Potrivit acesteia, partea rusă nu are suficiente detalii despre evenimentele din ziua în care cei doi Skripal au fost otrăviţi, în Salisbury, Marea Britanie. Maria Zaharova a mai precizat că Federația Rusă nu intentează un proces pentru minciună împotriva premierului britanic, Theresa May, întrucat partea rusă desfășoară „propriile investigații” cu privire la acest caz. „Dacă cineva din Occident, fie din Marea Britanie, din Washington sau de la Bruxelles crede că Rusia va pune frână acestei probleme, greşeşte profund” – a subliniat reprezentanta diplomaţiei ruse. „Noi suntem oameni politicoși și răbdători. Dar combinarea acestor doi factori poate fi fatală pentru unii sceptici. Cred că această poveste va ajunge la o concluzie logică” – a mai declarat Zaharova, adăugând că împotriva Rusiei au fost făcute acuzații prea mari, aşa că „această pagină nu poate fi pur şi simplu întoarsă”./sdan/schelaru
(www.pravda.com.ua – 4 martie)