La Craiova, cele mai frumoase zile de primăvară se trăiesc la Caravana Gaudeamus Radio România

Etapa craioveană a Caravanei Gaudeamus Radio România, care de 18 ani inaugurează sezonul național al târgurilor de carte și educație, s-a închis astăzi în prezența unui public încă foarte numeros. Evenimentul a fost organizat de Radio România prin echipa Gaudeamus și Radio România Oltenia – Craiova, între 27 februarie și 3 martie, în foaierul Teatrului Național Marin Sorescu”, spațiul care a găzduit toate edițiile târgului.

Timp de cinci zile, Caravana Gaudeamus Radio România a fost una dintre destinațiile preferate de craiovenii iubitori de carte, fapt demonstrat de cei aproape 10.000 de vizitatori care au ajuns în acest an la tradiționala întâlnire cu mărțișorul – carte. Mii de volume, multe prezentate în premieră în aceste zile, o bogată ofertă de jocuri educative și muzică și zeci de evenimente – lansări de carte, dezbateri, sesiuni de autografe – au făcut în aceste zile deliciul craiovenilor care au dorit să petreacă câteva ceasuri într-o companie extrem de selectă.

Preşedintele de onoare al Caravanei GAUDEAMUS Radio România, ediția Craiova 2019, a fost scriitorul Mihai Firică, membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova.

Premiile GAUDEAMUS Craiova 2019, ediţia a 18-a, decernate în cadrul festivităţii care a avut loc duminică, 3 martie, la ora 12.00, sunt următoarele:

Trofeele GAUDEAMUS acordate expozanţilor și jurnaliștilor de către Radio România, prin Votul Publicului:

• Trofeul GAUDEAMUS: locul 3 – Editura Corint, locul 2 – Editura Nemira şi locul 1 – Editura Trei;

• Trofeul Presei, decernat pe baza opțiunilor vizitatorilor care au indicat instituții mass-media craiovene drept principale surse de informații despre acest eveniment, a revenit cotidianului „Gazeta de Sud” – secţiunea publicaţii, postului TVR Craiova – secţiunea TV, postului Radio Sud – secţiunea radio și website-ului www.cvlpress.ro (Cuvântul Libertății) – secțiunea online.

Ca și la edițiile precedente, posturile Radio România au primit cele mai multe voturi din partea participanților la Votul Publicului.

Premiul Educaţia, oferit de către organizatori instituţiilor de învăţământ participante, a revenit Editurii Universitaria Craiova (editura Universităţii din Craiova) și Academiei de Studii Economice din București.

Premiul Miss Lectura a fost câştigat de domnişoara Ana-Maria Păduraru, make-up artist. Premiul constă într-o ținută vestimentară oferită de Casa de Modă Ilinca.

Câştigătorii premiilor acordate la Tombola GAUDEAMUS, derulată pe baza buletinelor de Vot al Publicului, au fost: Bogdan Iliescu (un sistem audio oferit de către Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova), Ștefan – Marian Preda și Mioara Epure (câte un smartwatch), Kira – Flavia Enache, Daria – Maria Stanciu, Ionela Preda, Bianca – Gabriela Antofie, Maria – Cătălina Stan (câte o baterie externă solară) – premii oferite de Lions Club Craiova.

Cu acest prilej, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova, partener tradițional al Radio România, a decernat două diplome de excelență: doamnei conf. univ. dr. Ana Maria Preda, decanul Facultății de Litere (Universitatea din Craiova) – pentru management educațional și domnului lect. univ. dr. Sorin Cazacu, directorul Departamentului de Studii Anglo – Americane și Germane din cadrul Facultătii de Litere (Universitatea din Craiova) – pentru promovarea valorilor interculturale.

Proiecte Radio România – Gaudeamus

• Finala zonală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, organizată de Radio România Oltenia – Craiova. Câştigătorii concursului, desemnaţi de un juriu format din profesori de limba română, au fost: Bakri Fayzeh (Colegiul Național „Elena Cuza”) – locul I, Mădălina Sorina Ștefan (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”) – locul II și Vlad Andrei Craiu (Colegiul Naţional „Carol I”) – locul 3. Premiile au fost oferite de Lions Club Craiova. Ocupanta locului 1 va participa la finala naţională a concursului, care va avea loc la Târgul GAUDEAMUS Radio România (Bucureşti, 20 – 24 noiembrie a.c.), Pavilionul B.

• Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care postul public de radio promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către reprezentanţii la vârf ai învăţământului românesc, cu prilejul evenimentelor din cadrul programului LECTURA. Invitaţii de nota 10 la Caravana Gaudeamus Radio România, Craiova 2019, elevi din această zonă a ţării premiaţi la olimpiade internaţionale la diferite discipline, au fost: Adrian Emanuel Dicu și Alexandra Maria Udriștoiu (elevi ai Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova), Nicoleta Izabela Dincă (elevă a Liceului Teoretic Amărăștii de Jos) şi Irina Maria Palaghia (elevă a Colegiului Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova). Premiile au fost oferite de Radio România și Lions Club Craiova.

• Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care va avea ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere. Cele circa 300 de volume donate la Caravana Gaudeamus Craiova vor avea ca destinaţie biblioteci din mediul rural, din această zonă a ţării.

Expozanţii care au contribuit la proiectele Radio România – Gaudeamus au fost editurile Casa Radio, Corint, Niculescu, Polirom, Sigma Educațional, Trei și GetMusic.ro.

Proiect cultural susținut de Ministerul Culturii și Identității Naționale Partener: Teatrul Național Marin Sorescu Sponsori: Lions Club Craiova, Casa de Modă Ilinca, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova Parteneri media: Agenția de Presă Rador și Cuvântul Libertății

Următoarea etapă a Caravanei Gaudeamus Radio România 2019 va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 17 – 21 aprilie, în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat în Piaţa Unirii.

Pentru detalii suplimentare privind această etapă a Caravanei GAUDEAMUS Radio România, ediția Craiova 2019, vă rugăm să accesaţi website-ul www.gaudeamus.ro sau să vă adresaţi Secretariatului GAUDEAMUS. Persoane de contact: Connie Chifor (0745 109 649, e-mail connie@gaudeamus.ro) și Nadia Deciu (tel. 0744 480 346, e-mail nadiadeciu@gmail.com).