Ţările membre NATO au susţinut poziţia Statelor Unite ale Americii privind Tratatul de lichidare a rachetelor cu rază medie şi scurtă de acţiune (INF) din cauza lipsei unor instrumente de influenţă asupra Washingtonului, consideră şeful Departamentului de Securitate Europeană din cadrul Institutului Europei al Academiei de Ştiinţe a Rusiei, Dmitri Danilov. „În ceea ce priveşte susţinerea SUA de către aliaţii acestora (ţările NATO), în primul rând, aceasta este o susţinere demonstrată în paradigma conflictului şi a confruntării cu Rusia. Cu toţii înţelegem că, în acest sens, poziţia ţărilor occidentale şi a statelor membre NATO constituie un semn de solidaritate. Această solidaritate este legată de necesitatea descurajării Rusiei şi de perceperea faptului că Rusia reprezintă o ameninţare sau un pericol strategic” – a declarat Danilov. În al doilea rând, afirmă expertul rus, ţările membre NATO au propriile interese, de aceea ele nu sunt, întru totul, de acord cu SUA. Iar ca exemplu, el a menţionat divergenţele dintre Washington şi Bruxelles pe marginea atomului iranian. Dmitri Danilov a adăugat că ţările UE nu deţin suficiente instrumente pentru a lua hotărâri care să fie contrare deciziilor SUA. „Ce instrumente există pentru a putea să-şi pună protestul în aplicare? Europenii nu au posibilitatea să influenţeze deciziile SUA” – a declarat Danilov./ssirbu/gpodea
(www.ria.ru – 5 martie)