Programul „Rabla”, ediţia 2019, ar putea fi mai puţin eficient decât în anii trecuţi, din cauza condiţiei ca maşinile predate la REMAT să aibă Inspecţia Tehnică Periodică valabilă, cred specialiştii pieţei auto. Această condiţie elimină din start multe autovehicule care până anul acesta erau eligibile: cele abandonate în parcări sau pe marginea drumurilor. Iar aducerea unui autoturism vechi la stadardele cerute de Inspecţia Tehnică costă mulţi bani, a explicat, la RRA, consultantul în domeniul auto Robert Stan.
Robert Stan: Programul „Rabla” ar trebui să elimine din trafic rablele. Dacă vorbim de trafic, în mod normal, aceste maşini ar trebui să circule şi ar trebui să aibă ITP valabil. Numai că să nu uităm că acest ITP valabil înseamnă trecerea prin nişte furci caudine, să spunem, la service-uri, şi nu oricine este dispus să facă chestia asta pentru acei 6.500 de lei. Prin urmare, de aici până la a achiziţiona o maşină nouă, care are un preţ, probabil, minim, undeva în jur de 6-7.000 de euro, este o cale foarte lungă pentru cei care nu îşi permit chestia asta.
Realizator: Programul „Rabla” este cel mai longeviv program de acest fel din Europa; are deja 15 ani. La ediţia 2019, prima de casare este în valoare de 6.500 de lei, iar programul ar urma să fie lansat după promulgarea bugetului de stat./asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 martie