Populaţia României continuă să se diminueze, atât din cauza natalităţii scăzute, cât din cauza migraţiei. Zilnic pleacă din România aproximativ 200 de oameni, mai mult de jumătate fiind bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, cei mai activi din punct de vedere profesiona, dar şi al vieţii de familie.
Vladimir Alexandrescu, purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică: Fenomenul de îmbătrânire demografică în România continuă să se manifeste cu pregnanţă. Fenomenul depopulării continuă să se manifeste cu pregnanţă. La 1 ianuarie 2018 am avut cu 120.000 de persoane mai puţin decât la 1 ianuarie 2017. Din aceste 120.000 de persoane, 70.000 pe seama scorului natural negativ, adică s-au născut mai puţini copii decât au murit, şi 53.000 pe seama scorului migrator negativ, pentru că încă au plecat mai mulţi români în străinătate decât au venit imigranţi din alte ţări la noi.
Realizator: Un studiu făcut în 2017 de Institutul Naţional de Statistică arăta că numărul naşterilor în familii de români este mai mare în Italia decât în România. De altfel, numărul naşterilor în familiile de români stabilite în străinătate este dublu faţă de cel al naşterilor din ţară./asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 martie