Petro Poroşenko: „Nu mergem spre NATO cu mâna întinsă, avem una dintre cele mai puternice armate din Europa”

Președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a declarat că Ucraina se îndreaptă în mod hotărât spre ​​NATO și continuă să dezvolte noi tipuri de armament, inclusiv rachete. „Ne îndreptăm în mod hotărât spre Alianţă. Avem deja o armată nouă, de înaltă calitate, înarmată calitativ. Vom avea şi rachete. Acum avem rachetele de croazieră Neptun, care au fost testate cu succes, plus rachetele tactice Oliha şi rachetele antitanc Stugna” – a explica Poroșenko. Liderul de la Kiev a mai subliniat că „Ucraina nu merge în NATO cu mâna întinsă, ci ca un partener deplin care are o armată situată printre cele mai eficiente zece armate ale Europei”. „O armată care protejează nu doar teritoriul său, ci şi libertatea, democrația, o armată care opreşte agresorul din centrul Europei” – a mai declarat Petro Poroşenko. Totodată, președintele ucrainean a promis o cooperare eficientă în industria de apărare între Ucraina şi principalele țări membre ale NATO./sdan/sdm2

(www.korrespondent.net – 8 martie)