Eva a fost făcută de Dumnezeu din coasta lui Adam ca „un ajutor potrivit pentru el”, după crearea copacilor şi animalelor. Aşa ni se spune în Capitolul 2 din Geneză. Povestea biblică a alimentat adesea mentalitatea că prima femeie şi urmaşele ei ar fi fost vulnerabile, fragile şi cu un rol secundar în această lume. Dar istoria omenirii o contrazice: a consemnat de prea multe ori existenţa unor femei puternice, pline de pesonalitate şi înzestrate cu o forţă mentală deloc de neglijat. Acolo unde au călcat ele, natura a prins viaţă, iarba s-a înviorat devenind mai suculentă şi mai frumoasă… Cu ajutorul Arhivei de istorie orală, vă vom oferi în aceste zile de început de martie câteva întâmplări semnificative din viaţa unor femei puternice, povestite chiar de ele.
La sfârşitul anilor ’40, pe când satele conduse de primari comunişti impuşi „de la centru” erau împânzite cu activişti PCR, pe când erau apăsate de cote foarte grele plătite la stat din mai toate produsele gospodăriei, mulţi ţărani s-au revoltat. Şi-au luat armele care le rămăseseră din război şi au plecat în munţi, cu speranţa că vor putea organiza o rezistenţă „atunci când vin americanii”. Comuna Nucşoara din Argeş este cunoscută pentru grupurile sale anticomuniste conduse de fraţii Arnăuţoiu. Toţi membrii acestor grupuri aveau să fie arestaţi sau ucişi, dar atâta vreme cât au fost în munţi, au fost ajutaţi de câţiva consăteni.
Marinica, nevasta lui Aurel Chirca, mamă a trei copii, a fost dintre cei care au făcut posibilă supravieţuirea grupurilor Arnăuţoiu timp de câţiva ani. A fost de altfel singura femeie pe care s-au putut baza neîntrerupt. Toma Arnăuţoiu le spunea tuturor că Marinica Chirca le este „cea mai devotată”. Soţul ei a fost arestat din 1949 şi avea să fie închis până în 1964. Dar ea a continuat să ajute timp de 10 ani, hăituită de Securitate, ba chiar arestată la un moment dat. În timpul anchetei a fost torturată, dar nu a spus unde sunt ascunzătorile celor din munţi. A fost eliberată pentru lipsă de probe şi urmărită, presată, ameninţată. A rezistat şi atunci. A avut tăria şi inteligenţa de a nu se lăsa prinsă în capcanele Securităţii care infiltrase informatori în grup, unul dintre aceştia fiind chiar sora ei. Mai târziu, după prinderea fugarilor în 1958, Marinica Chirca a fost silită să stea ascunsă cinci ani în şura unui consătean. Copiii i-au fost arestaţi, în 1964 avea să fie prinsă şi ea. Între notele Securităţii s-au găsit astăzi comentariile unui locotenent: „Deşi are la bază patru clase primare, sus-numita are o cultură generală; deşi femeie, are spirit de iniţiativă”… Aceasta a fost Marinica Chirca, mai puţin cunoscută decât prietena şi consăteana ei, Elisabeta Rizea. Această poveste de viaţă cutremurătoare a fost spusă chiar de Marinica Chirca într-un interviu realizat de redactorul Lavinia Ivaşcu în 2000.
„În ’63 au venit vreo patru-cinci aici şi m-au luat şi m-au dus la Nucşoara şi acolo, la Nucşoara, era un miliţian care ştia de ei [de cei din grup]. Şi zice: <Marinica Chirca, finul dumneavoastră a trimis astea trei pâini, conservele astea.> El mi le dăduse, el, miliţianul. Şi făceau semn aşa, ştiau că ştiu şi eu. Şi acolo au fost vreo patru oameni şi cu mine […] şi ne-au dus la Câmpulung. Ne-au luat şireturile bocancilor şi am fost cu maşina Rândunica în Câmpulung. […]
Acolo era maiorul Chicoş: <Ia ascultă mata aicea: ştii de ăia din pădure?> <Eu de unde să ştiu?> <Ştie bărbatu-tău!> <Ştie, dar nu ştie unde sunt. Ştie aşa, de ei, că au fugit, atâta ştie, dar nu ştie [unde]…> <Uite ce spui eu dumitale: dă-mi-i în mână, că îţi dau teancul ăsta de bani>. <Păi de unde să-i dau, dacă nu ştiu de ei?! Dacă nu am vorbit niciodată cu ei…> – că nu se dovediseră [legăturile noastre]. <Ei, bărbatu-tău când o veni [în mâna noastră, o] să-i spui dumneata!>
[Când] a venit Securitatea… a stat aici, atuncea, Securitatea, trei zile şi trei nopţi. Şi a ordonat aicea, că aveam băiatul cu vitele, l-a bătut şi pe el, pe mine m-a bătut, era ăsta.. ţiganul ăsta, cum îi zicea… Zamfirescu. Şi după aia a plecat şi a venit şi mi-a dat cu arma pe spinare. S-a cunoscut o lună de zile [urma de la] arma pe spinare! Şi după aia a venit maiorul Marin şi cu maiorul Chicoş. Şi să mă iertaţi dumneavoastră, m-au dezbrăcat, m-au lăsat numai în chilot şi i-am arătat [urmele] şi nu m-au mai luat, că mă lua pe mine pentru bărbatu-meu, că fugise el [în pădure]… Şi după aia a venit şi l-a arestat pe Aurel în ’51 şi a fost… şi după aia ne-am dus, am plecat de acasă în ’57.
Dar la părinţii fraţilor Arnăuţoiu aţi mai fost în vremea asta?
Am fost, am fost! Nu ştiu când am fost, am fost mereu. Domn’ Tomiţă mi-a dat un bilet, scria în bilet, am citit eu, <Să aveţi grijă>, zice, <de doamna Marina, să aveţi grijă toată viaţa dumneavoastră!> – de unde o fi ştiut că îi prinde?! – <toată viaţa voastră să aveţi grijă de ea, aşa cum a avut şi ea de noi!> Aşa mi-a dat un bilet… […]
Cine m-o fi spus [la Securitate]… m-a spus Ungureanu care avea maşină, i-a dat şi bani. Şi când vine, îl văz pe Ungureanu, pe care l-am cunoscut, îl văz răzemat aşa…
Ungureanu ăsta cine era? Era miliţian sau… ?
Securist! De la Securitate, d-ăştia… şi ăsta era mai mare securist. […] Şi zice: <Unde e femeile alea, unde e femeile alea…?>, caută sub pat, mă scoate de sub pat, apoi miliţianul [vroia] să dea în mine. <Să nu dai!>, zice ăsta, <să nu dai, de-atâţia ani de zile ai fost aicea şi n-ai dat! Dai acuma?> – adică că nu ne-a prins atâta timp – <te-ai făcut deştept!>, zice.
Mă scoate de sub pat, mi-a dat una în spate, a dat-o şi pe soră-mea jos din pod, maşina acolea. Când ne-au dus acolo, ne întreabă <Unde-i armamentul? Unde-i armamentul?> Zic: <Păi n-am avut armament! Dacă-l găsiţi, cu el să ne împuşcaţi…> […]
[Am ajuns] în celulă la Ungureanu şi era, doamna mea, cum e căminul, aşa erau toţi în linie, aşa, roată, dacă nu erau peste 300 [de arestaţi], aşa erau de… pe două rânduri! […] Şi de-acia ne-a luat şi ne-a ţinut anchetă trei luni de zile.
V-au bătut?
M-au bătut! Am căzut pe mâinile lui Enache, pe care l-au împuşcat… ăştia din pădure l-au împuşcat în mână şi în coaste şi eu am căzut taman pe mâna ăstuia!… Aurică Enache. Erau nişte scrumiere şi mi-a azvârlit [una] odată în cap, a spart toate geamurile de la Securitate. S-a dat colonelul jos de acolo şi i-a făcut observaţie. […] Tare m-a bătut Enache. […] Şi după două luni ne-a luat şi a venit Tribunalul Bucureşti, a venit la Piteşti Tribunalul Militar şi acolo ne-a… a zis : <Uite, ai făcut aşa, ai făcut aşa, ai făcut aşa, ai 15 ani, uite, de puşcărie. Ai stat cinci ani în pod>, a zis, <mai stai 15 la noi.> Dar eu am zis: <Cine-i om, le face pe toate!> Dar soru-mea zice: <Nu mai vezi tu lumina zilei, că ai zis vorba asta…> […]
Când am sosit în Bucureşti, vine unul, zice: <Cine este Chirca Marinica? Aaa, fir-ar ea a ăluia să fie! Bine că a căzut pe mâna noastră! Să scoaţă armamentul pe care l-a dat ălora care ne-au împuşcat pe noi. Du-o la camera cutare, acolo…>, la secţia Securităţii, acolo. Şi am stat acolo un an de zile. […] Şi nu am mâncat nouă zile, nu am mâncat, nici apă nu am băut, deloc. Am zis că de ce m-a condamnat atâta! […] N-am mâncat nimic, nici apă nu am băut, după aia m-au luat, m-au pus pe spate, m-au ţinut de cap aşa şi mi-au băgat cu furtunul [mâncare pe gât], îmi făcuseră o burtă, aşa. După aia mi-au dat polivitamine nu ştiu câte feluri, fel de fel de polivitamine. Şi mi-am revenit, că… să nu mănânci, să nu bei apă… Şi mi-au dat de alea şi mi-am revenit, dar mi-au dat drumul, zice: <Acu’, au venit copiii acasă, a venit bărbatu-tău, n-ai văzut ce am făcut noi pe acolo, am dus lumină electrică, am făcut şosele, am făcut aşa, am făcut aşa…> […]
Cum a fost când v-aţi întors acasă?
Cum am găsit aici?! N-am găsit lingură cu care să mănânc, înaintea lui Dumnezeu. Veniseră Aurel, băieţii…
Dar băieţii câţi ani de puşcărie au făcut?
Patru, câte patru ani; unul patru şi unul patru. Şi scoseseră podina, pardoseala, lemn, ce am avut, tot, n-am mai găsit nici lingură, să mâncăm cu ea, nimic, nimic! Şi mi-a dat băiatul ăsta, Marin, un rând de haine şi lui Aurel i-a luat un costum de la magazin. […] Era confiscat tot, ne-au luat tot, tot, nu au lăsat nimic, nici lingură să mâncăm cu ea! Mi-au luat oi, mi-au luat o vacă, junince, porcii, un măgar,18 oi, şapte purcei mari, grăsuni, tot ce am avut, casă, patru paturi, şi dincolo, şi aicea, macaturi şi ţoale şi haine…”
