Vicepremierul ucrainean Ivanna Klimpuş-Ţinţadze și ambasadorul Ucrainei la Washington, Valeri Chali, au o serie de întâlniri în Statele Unite ale Americii, în cadrul cărora au discutat despre posibilitățile menite să consolideze capacitatea de apărare a Ucrainei, în special prin achiziționarea directă de arme americane. „Părțile au făcut schimb de opinii pe marginea prevederilor din legislația ucraineană care permit Ministerului Apărării de la Kiev să achiziţioneze bunuri și servicii de apărare din străinătate și, totodată, permit statului nostru să devină participant cu drepturi depline la Foreign Military Sales (FMS), programul Pentagonului privind vânzările de armament în străinătate” – se arată într-un comunicat al Ambasadei Ucrainei în SUA. În plus, în timpul întrevederilor de la Washington, delegaţia ucraineană a ridicat problema situației din Marea Neagră și din Marea Azov și cea privind eliberarea marinarilor ucraineni capturați de Rusia la sfârşitul anului trecut, în strâmtoarea Kerci. În acest contxt, partea americană a asigurat delegaţia Ucrainei că va facilita prin toate mijloacele posibile eliberarea marinarilor ucraineni./sdan/schelaru
(www.uatv.ua – 9 martie)