IAAF declară că interdicţia impusă atleţilor ruşi rămâne în vigoare

Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Atletism (IAAF) a declarat că interdicţia impusă atleţilor ruşi va rămâne în vigoare. IAAF a impus Rusiei această interdicţie în 2015, din cauza dopajului susţinut de stat. Interdicţia va rămâne în vigoare până când mostrele şi informaţiile de la fostul laborator antidoping din Rusia vor fi disponibile. Decizia pune IAAF în poziţie de dispută cu alte organizaţii sportive. Comitetul Olimpic Internaţional, Comitetul Paralimpic Internaţional şi Agenţia Mondială Antidoping au decis să ridice interdicţiile./aionita/gioan

BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 martie