„Premianții fără premii” – ediția 150

Performanță din scaunul rulant

Cristina Deac este incredibil de frumoasă, iar frumusețea ei vine din modestie, din curaj, din perseverență, din optimism și din incredibila lecție de viață pe care ne-o dă din scaunul cu rotile.

Avea doar 17 ani când o operație nereușită la coloană, a aruncat-o, mai întâi pe un pat de spital, iar apoi, în depresie și, pe viață într-un scaun rulant! A stat cu mama ei în spital, lipită de saltea, 6 luni și spune că n-a vrut să audă de scaunul cu rotile! Spunea că nu se poate să intri în spital pe picioare și să ieși dus pe brațe de alții sau dependent de cărucior.

Apoi s-a ridicat, a avut șansa unor cursuri unde a învățat cum să fie independentă, cum să se nască a doua oară, de data asta nu din pântecul mamei sale, din propria voință, sete de viață și optimism! Astăzi, Cristina Deac este singura tenismenă din Campionatul Național Paralimpic și face ceva ce nici antrenorul ei nu poate: performanță din scaunul cu rotile! Mai mult, a devenit model în cadrul galei Atipic Beauty, s-a căsătorit și își dorește să fie mamă, dovedindu-ne că nicio tragedie nu te poate pune la pământ, dacă nu te lași înfrânt!

S-a apucat mai serios de tenis în urmă cu trei ani, iar de un an încoace, se antrenează pentru performanță. Așa a ajuns, în numai câteva luni, pe locul 106 ITF, la dublu. Recent, la Madrid, a jucat finala la dublu şi a câştigat. “Ți-am luat picioarele, dar ți-am dat aripi!”, pare să-i fi spus Dumnezeu Cristinei. Aripi ale curajului și-ale bucuriei de-a fi viu, de-a renaște din cenușa deznădejdii, devenind nu doar un om împlinit, ci și un model pentru cei din jur!

În fața Cristinei Deac nu mai îndrăznești să te văicărești, iar problemele tale devin, dintr-o dată, foarte, foarte mici!  Povestește dezinvolt și curat, e o plăcere să o cunoști, să o auzi, să primești, de la Cristina o minge la fileu! O minge numită “lecție de viață”! Tocmai de aceea vă invităm sâmbătă, la ora 11.00, în centrul Devei, în fața Casei de Cultură, pentru a o (re)cunoaște, pentru a-i oferi un buchet de flori din inima mult așteptatei Primăveri și pentru a-i mulțumi Cristinei pentru Primăvara pe care povestea ei o aduce în inimile noastre!

Despre proiectul „Premianții fără premii”

E vremea să facem ceva.

A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.

Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi.

Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.

Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.

DEVA, 12 MARTIE 2019

Dan Terteci
0747394838
RADOR – 12 martie