Liderii europeni se întâlnesc la summitul de la Bruxelles

Brexit-ul va fi principalul subiect de discuţie pe agenda liderilor europeni care se întâlnesc astăzi la summitul de la Bruxelles, consiliu la care România va fi reprezentată de preşedintele Klaus Iohannis. Ei vor analiza cererea premierului Theresa May de amânare a ieşirii din UE până la 30 iunie. O amânare este posibilă, însă doar cu condiţia ca acordul de ieşire din Uniunea Europeană, respins deja de două ori de Parlamentul de la Londra, să fie votat într-o a treia încercare, variantă exclusă însă de preşedintele Camerei Comunelor de la Londra, care a spus că va supune la vot doar un document nou. Despre opţiunile politice pe care le are acum premierul britanic Theresa May aflăm mai multe de la corespondentul RRA Dan Vasiliu.
Reporter: „Sunt convinsă că britanicii s-au săturat de această situaţie, de luptele politice şi de parlamentari care vorbesc doar despre Brexit, deşi mai sunt multe alte probleme” – a declarat aseară Theresa May. În mesajul adresat publicului a justificat nevoia de a cere o amânare a Brexit-ului, a respins posibilitatea organizării unui al doilea referendum şi a continuat atacurile la adresa parlamentarilor, pe care îi consideră responsabili de blocajul politic actual. „Până acum, parlamentul a făcut tot posiblilul pentru a evita luarea unei decizii. Moţiune după moţiune şi amendament după amendament au fost înaintate fără ca parlamentul să decidă ce vrea. Toţi parlamentarii au spus doar ce nu vor. Sper că vor găsi totuşi o cale să sprijine acordul pe care l-am negociat cu UE, un acord care respectă rezultatul referendumului, şi este cel mai bun care putea fi negociat” – a declarat Thereza May. Ea este în continuare contrazisă de mulţi parlamentari, inclusiv de cei din Partidul Conservator. „Nu mă voi lăsa intimidat de nimeni din guvern şi nu voi sprijini un acord care cred că va afecta serios ţara noastră” – a declarat parlamentarul conservator Dominic Grieve./rduinu/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 martie