Protest al transportatorilor în această dimineaţă la Bucureşti, pentru a doua zi la rând. Azi, după mitingul de ieri al federaţiei FORT, este rândul şoferilor afiliaţi la Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, în principal taximetrişti, să ceară modificări ale legislaţiei pentru reglementarea formelor de transport alternativ urban, pe care le consideră în prezent concurenţă neloială. Preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, spune că şi organizaţia pe care o conduce a primit asigurări din partea autorităţilor în acest sens, dar manifestaţia din această dimineaţă se vrea o atenţionare suplimentară.
Vasile Ştefănescu: Astăzi tragem încă un semnal de alarmă pentru ca această ordonanţă să fie dată. În urma discuţiei purtată aseară cu domnul ministru Cuc, am diminuat efectivele, în aşa fel încât să nu blocăm Bucureştiul, la rugămintea domniei sale, pentru că şi nouă, încă o dată, domnul ministru Cuc aseară ne-a promis că săptămâna viitoare va fi dată această ordonanţă. Dacă se va pune în aplicare şi va fi dată, va aplica sancţiuni celor care activează în domeniul transportului rutier fără a deţine licenţe şi autorizaţii conform legilor în vigoare. Totuşi, ne-am strâns astăzi, şi ne strângem până la 1.000 1.500 de maşini, pentru a trage un semnal de alarmă./ilixandru/atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 martie