Miercuri, jucătoarea de tenis Simona Halep, nr.3 în lume, a anunțat, pe marginea turneului de tenis WTA Premier din Miami, că va fi antrenată de compatriotul său Daniel Dobre, cu care a mai lucrat în trecut.
„Lucrez cu un antrenor român, Daniel Dobre, cineva care mă cunoaște bine, deoarece m-a mai antrenat deja”, a explicat fosta nr.1 mondial.
„Am încredere în el, am avut o bună colaborare în trecut, iar cel mai important lucru este că mă simt bine”, a continuat ea. De la sfârşitul anului 2018, Halep nu a mai lucrat cu australianul Darren Cahill, care dorea să petreacă mai mult timp cu familia. Sub conducerea sa, între 2015 și 2018, Halep a devenit nr.1 mondial și a câștigat primul său titlu de Grand Slam la Roland Garros în iunie 2018. Fără un antrenor, Halep, în vârstă de 27 de ani, a avut un început de sezon 2019 dificil cu eliminări în finala ediţiei a VIII-a a Australian Open, în ianuarie, și la Indian Wells, săptămâna trecută. Ea a lucrat o perioadă foarte scurtă cu antrenorul belgian Thierry Van Cleemput după Australian Open.(www.lesoir.be – 21 martie)/rcostea/vdraguta