Cu astfel de principii frumoase a trecut prin viaţă profesorul universitar doctor George Litarczek (1925-2019), supranumit „părintele anesteziei în România”, cel care – împreună cu profesorul Dan Setlacec – a pus bazele teoretice şi practice ale unui domeniu medical de mare importanţă. El a dezvoltat metoda hipotermiei folosită în operaţiile pe cord şi a format o şcoală de anestezie şi terapie intensivă la Spitalul Fundeni. Autor a cinci brevete de invenţie în acest domeniu, doctorul Litarczek a făcut cercetare şi practică la spitalele Colţea, Elias şi Fundeni, a scris sute de lucrări ştiinţifice, câteva monografii şi zeci de capitole în tratate medicale.
Această personalitate a medicinei româneşti, care a încetat de curând din viaţă, se născuse în 22 decembrie 1925 la Boston, Massachusetts, în Statele Unite, în familia unor medici români aflaṭi acolo pentru o vreme ca să-ṣi aprofundeze studiile. George Litarczek avea să îṣi petreacă copilăria mică în Anglia ṣi apoi avea să se întoarcă acasă, pentru că România antebelică era o „ṭară în care se venea, nu din care se pleca”. Iar familia Litarczek a fost legată de ţara aceasta la dezvoltarea căreia a contribuit, în decursul a trei generaţii şi în domenii diferite: bunicul, inginer, fusese creatorul primei centrale electrice din Oltenia; tatăl, medic nutriṭionist, alături de mamă, medic histolog, au făcut cercetări importante în domeniile lor; fiul, George, la rândul său, avea să devină întemeietorul ṣcolii medicale româneṣti de anestezie.
Interviul de mari proporţii pe care doctorul Litarczek l-a acordat în 2014 pentru Arhiva de istorie orală va contribui cu siguranţă la păstrarea portretului acestei personalităţi medicale în memoria colectivă. Spiritual, cultivat, savuros, înzestrat cu darul povestirii, al ironiei şi autoironiei – acesta a fost George Litarczek, aşa cum îl descoperim în interviul realizat de Octavian Silivestru. Iată câteva fragmente.
Povestiri de familie
„Litarczek era un bijutier de la Viena, Anton Litarczek, în Bucureṣti, încă pe vremea lui Ştirbei Vodă, deci 1840 ṣi ceva [1849]. Un alt austriac, în 1838 a deschis o bijuterie care era exact vizavi de Teatrul Naṭional, ăla de pe Calea Victoriei… Novotel [de astăzi]. […] Şi acolo îṣi avea prăvălia, magazinul ṣi era furnizorul Curṭii Regale, deci al lui Ştirbei ṣi bineînṭeles ṣi al lui Carol I, după aia. Probabil că au mers afacerile bine, ṣi-a mai adus un lucrător, un ajutor de la Viena, care a fost domnul Anton Litarczek. El a lucrat la această [manufactură de] bijuterie ṣi probabil că le mergea bine, pentru că Anton a avut doi băieṭi, Victor ṣi cu Carol, pe care l-a trimis în Elveṭia să facă inginerie ṣi pe Victor la Viena, să facă medicină. Victor s-a îmbolnăvit de tuberculoză ṣi a murit la Viena ṣi Carol a făcut inginerie la Zürich, s-a întors în ṭară ṣi a progresat destul de repede – ei locuiau la Craiova în vremea aia – ṣi-a ajuns inginer ṣef al judeṭului Dolj ṣi după aia inginer ṣef al oraṣului Craiova. ṣi-a făcut o mulṭime de chestii, pentru că asta s-a întins pe perioada anilor 1860-1890, a făcut pavaje, a contribuit la Liceul Carol din Craiova. În iarna lui 1893 domnul Carol înfiinṭează prima uzină electrică de la Craiova ṣi a fost directorul Uzinei Electrice de la Craiova, uzină care nu mai funcṭionează ca uzină acuma, dar este muzeu, cu toate maṣinile ei ṣi cu toate socotelile ei. […] După aia s-a întors la Bucureṣti, a mai fost un timp profesor la Şcoala Bisericii Luterane, ṣcoala germană ṣi a murit în 1917. Ăsta e bunicul meu.
Taică-meu s-a născut în 1888, într-o încurcătură de-asta sentimentală a lui bunică-meu: era căsătorit cu a altă doamnă ṣi a lăsat-o gravidă pe o altă doamnă care, cum era pe vremea aia, ca să-ṣi poarte sarcina a plecat în străinătate, a stat în străinătate. Când să nască, s-a suit în tren să vie înapoi ṣi-a născut pe drum, la Lugoj – Lugoj era în Austro-Ungaria atunci. Deci, [tata] e născut la Lugoj, dar bineînṭeles vine cu el la Craiova; se căsătoreṣte cu bunică-meu, ea, această fată, fiind aromână de felul ei, familia Piṣcă, Ecaterina Piṣcă, care a trăit după aia până prin 1926, deci după ce m-am născut eu. […]
Tata face doi ani de zile cursuri pregătitoare ṣi medicină la Gand, după care se duce un an la München, după care se duce ṣi termină medicina la Berlin, în 1915, şi se întoarce în ṭară. În ṭară vine ’16, vine războiul, este mobilizat [ca medic]. Face toată campania, întâi încearcă să se ducă la Turtucaia, dar n-ajunge la Turtucaia, pentru că Turtucaia cade; ajunge cu regimentul lui care era 16 obuziere în zona Predealului ṣi participă la toate luptele de apărare din zona Diham ṣi Buṣteni ṣi după aia face toată retragerea pe sub munte, până în Moldova. Urmează campania în Moldova, participă la bătălia de la Mărăṣeṣti, cu linia I, cu tunurile. […]
Taică-meu s-a întors după aia, când s-a liberat Bucureṣtiul, în Bucureṣti ṣi a fost angajat la Facultatea de Medicină ca asistent la Histologie, la profesorul Beznea. Şi la Histologie acolo o întâlneṣte pe maică-mea… Era studentă la medicină ṣi-a terminat medicina ṣi se căsătoresc în 1921. După aia, amândoi sunt luaṭi de profesorul Dimitrie Ionescu. […] Şi s-au dus în Statele Unite, în 1924, ṣi au stat o parte din ’24 ṣi până în ’25 ṣi unde am apărut eu. Ei erau la Boston, la Harvard, la celebrul Harvard unde taică-meu a lucrat la Nutriṭie ṣi Diabet ṣi nevastă-sa, maică-mea, la Histologie. Şi după aia, al doilea an, au plecat, în ’26 au plecat în Anglia ṣi au stat la Cambridge încă vreun an ṣi ceva ṣi la Cambridge am crescut eu ṣi am avut dădacă englezoaică, ei erau plecaṭi la treabă. Şi cum era în Anglia – programul în Anglia ṣi atunci ṣi acum când am fost eu, în ’65 prima oară, programul 9-5, 9 dimineaṭa, 5 după masa – trebuia să stea cineva cu mine, era o englezoaică, se chema Winnie ṣi eu stăteam cu Winnie ṣi când am început să vorbesc, am început să vorbesc englezeṣte. Deci prima mea limbă pe care am ṣtiut-o vreodată a fost engleza.”
O educaţie solidă, bazată pe principii
„Am venit în ṭară în toamna lui 1927, deci aveam aproape doi ani. Aici, în Bucureṣti, nu fusesem botezat şi m-au botezat. Şi m-au botezat în ’27, începutul lui ’28, dar fiind iarnă nu m-au botezat în biserică, ci m-au botezat acasă. Şi unde, în dormitor! Şi în mintea mea este fotografiată scena botezului meu, adică dormitorul în care era patul meu ṣi patul părinṭilor, eram mic, dormeam cu părinṭii în cameră ṣi pusese cristelniṭa, preotul Vulpescu care era unchiul lui maică-mea, a venit cu cristelniṭa, cu dascălul, cu ce trebuia ṣi a făcut botezul. Şi eu ṭiu minte, deci prima mea amintire concretă este propriul meu botez. Care, după cum vă spun, e sfârṣit de ’27, început de ’28, deci aveam în jur de doi ani, plus-minus câteva săptămâni. Aia e prima mea amintire… Mergem mai departe, după aia amintirile încep să apară din ce în ce mai concrete ṣi anume sunt legate de guvernanta pe care am avut-o. Şi am avut guvernante nemṭoaice… Guvernantele fiind nemṭoaice, vorbeau nemṭeṣte cu mine ṣi din engleză am dat-o în germană. […] Şi nemṭeṣte la fel, vorbesc ca româneṣte, vorbesc engleza ṣi germana ṣi franceza la fel de curent. Şi viaṭa m-a dus de am ṭinut ṣi conferinṭe ṣi cursuri în fiecare din aceste limbi. […]
Mi-a zis taică-meu încă de copil: <Băi, nu te băga în politică niciodată, că-i acolo o cloacă îngrozitoare! Nu te băga în politică…> Şi l-am ascultat, nu m-am băgat în politică… Eu am devenit membru de partid pentru că am fost obligat să deviu membru de partid în situaṭia mea. Adică – acuma anticipez, dar ca să-ṭi dau explicaṭie – eram medic ṣef la Elias, din ’63 am fost medic ṣef anestezist la Elias ṣi la Fundeni, deci eram ṣef în două locuri, iar la Elias mi-a trecut prin mână ṣtăbărime, super-ṣtăbărime, madam Ceauṣescu, Gheorghiu Dej ṣi cine vrei ṣi cine nu vrei…”
Frământaţii ani de război
„Perioada războiului a fost aventuroasă pentru noi, trebuie să spun aṣa. În ultimele două clase de liceu noi am făcut pregătire premilitară. Sâmbăta nu mai aveam cursuri, aveam pregătire premilitară, clasa a VII-a ṣi a VIII-a, iar pregătirea premilitară la început se făcea în curtea liceului ṣi după ce am învăṭat să mărṣăluim ṣi să nu ṣtiu ce ne-a dus la regiment, pe Ghencea. Şi la regiment a început să ne facă instructaj, cu armament, cu chestii, cu nu ṣtiu ce. Am făcut instructaj de infanterie ṣi am ajuns până la a face manevră, adică ieṣit în teren, făcut tac-tac, trăgeam cu mitralieră, cu gloanṭe cu cap de lemn ṣi cu Mannlicher-urile respective, adică ṣtiam ce-i cu grenadele – ṣi alea nemṭeṣti cu mâner ṣi alea româneṣti-ou – ṣi defensive ṣi ofensive ṣi draci ṣi laci…. Asta pentru că, după terminarea liceului, te umfla la armată. Dacă nu intrai la Medicină sau la Politehnică, te umfla la armată. Iar după 23 august [1944] colegi de-ai mei care nu au intrat la Medicină sau la Politehnică, unii au luptat la Păuliṣ ṣi alṭii la Sfântul Gheorghe. […]
[Bombardarea Bucureştiului] a fost la 4 aprilie, deci 15 aprilie noi ne-am dus la Şinca Veche. Şi am stat la Şinca Veche până când s-a dat ucaz că se dă bacalaureatul ṣi că intrarea la facultate se dă la o săptămână după bacalaureat. Ei, am intrat în frigare! Pune mâna pe materie ṣi pentru bacalaureat ṣi pentru intrarea la facultate ṣi dă-i ṣi fă-i ṣi la sfârṣitul lui iunie s-a dat bacalaureatul; deci aprilie-mai, două luni ṣi ceva, cât am fost la Şinca Veche acolo, am stat ṣi am învăṭat tot timpul. […]
La bacalaureat la ce materii aṭi dat examen?
Limba română, matematică ṣi pe urmă era un oral în care erau, ṭiu minte, cinci sau şase profesori, fiecare de câte o materie: geografie, istorie nu ṣtiu ce, ce mai era ṣi te întrebau. Şi scris am avut la matematică, la limba română ṣi pe urmă a fost oralul ăsta… Dar partea interesantă este că te duceai la scris, începeai să scrii ṣi suna alarma. Şi lăsai caietul ṣi creionul, stiloul pe masă ṣi se pleca. Şi alea rămâneau acolo, iar toată lumea pleca! Noi ne suiam în maṣină ṣi ieṣeam din Bucureṣti, o oră, nu era circulaṭie ca acuma, bineînṭeles, de la Spiru Haret, de unde dădeam noi bacalaureatul, ieṣeam într-un sfert de oră, 20 de minute eram afară. Şi treceam de aeroportul Băneasa încolo ṣi gata, ziceam că suntem în siguranṭă. Şi bineînṭeles, tot făcând treaba asta, asta a fost tot timpul, aproape la fiecare zi, la două zile erau bombardamentele în perioada aia, sfârṣit de iunie; erau foarte dese, când Ploieṣti, când Bucureṣti, erau o grămadă!… Că pe urmă ṭiu minte că am venit la o săptămână după bacalaureat, am luat bacalaureatul, nu l-am luat eu cu o medie prea mare, 8, dar dat fiind condiṭiile care erau nu prea mai conta media, conta că ai scăpat cu pielea pe tine ṣi că ai luat bacalaureatul! După aia a fost intrarea la Medicină.”
Pregătirea pentru o carieră frumoasă
„Uit să spun un lucru foarte important: taică-meu m-a <politehnizat> din liceu. În cursul inferior, în două veri, m-a trimis să fac mecanică auto, tot la un neamṭ, la Herr Jakob care avea pe lângă Piaṭa Dorobanṭi pe-acolo atelierul, pe una din străzile alea, ṣi unde îṣi repara el maṣina, unde ṣi-o întreṭinea ṣi ṣi-o repara când era de reparat. Şi la Herr Jakob eu, câte o lună de zile, vara, în loc să bat mingea ṣi să fac alte trebi, stăteam ṣi făceam mecanică auto. Şi am făcut două veri mecanică auto. Aṣa că am rămas cu această îndemânare a mecanicii… De exemplu, în casă îmi fac toate reparaṭiile, deci ṣi instalaṭii ṣi electrică ṣi tot ce vrei, plus că, atunci când am avut motocicletă mi-am demontat-o toată, când am avut Trabant, i-am schimbat ambielajul – eu! – ṣi aṣa mai departe. Deci, practic aveam manualitate…
În cursul superior, deci după anul ’40, m-a dus la el la spital ṣi-n fiecare vară, o lună de zile, am făcut câte un tip de laborator: într-o vară am făcut anatomie patologică – în final am omorât o pisică, i-am luat toate organele, le-am incluzionat, le-am colorat, le-am pus pe lamă ṣi m-am uitat la ele, învăṭasem structuri, să deosebesc rinichii de ficat, de stomac, de ce era… În alt an am făcut biochimie, în alt an nu ṣtiu ce ṣi practic eu, cu laboratoarele din medicină, deja eram la curent. […]
Şi când v-aṭi hotărât să urmaṭi Medicina?
Când m-am hotărât? Păi n-aveam de ales decât Medicină sau Politehnică, altminteri mă lua la armată… Domnule, ce să spun, nu cred că alegeam altceva decât Medicina, pentru că eram deja axat pe Medicină, făcusem laboratoarele astea, eram cu atmosfera de spital, deja eram oarecum intrat în pâine, plus că taică-meu… atuncea se făcea la liceu aşa-zisa anatomie, mi-a făcut-o expandată complet. Deci, eu practic când am dat admiterea n-a prea mai trebuit să învăţ mare lucru pentru ce se cerea acolo, ştiam mai mult decât era în toate cărţile uzuale. Plus că eu am fost un tip care nu l-am contestat pe taică-meu, spre deosebire de fii-meu care zice că el e altă generaţie şi că nu mă potrivesc eu cu generaţia lui, probabil că nu mă potrivesc cu generaţia actuală. Dar eu cu taică-meu m-am împăcat foarte bine şi cu mentalităţile şi cu… […] sfaturile şi cu modul lui… dom’le, viaţa e o anumită disciplină pe care trebuie s-o ai! Trebuie să ai conştiinţa faptului că dacă cu mâna ta ai făcut ceva, a ieşit o treabă bună… bine făcută. Ăsta este un lucru esenţial, asta îţi dă şi conştiinciozitate faţă de bolnavul pe care îl ai în faţă, să-l examinezi, să-l judeci, să gândeşti, să te pui în pielea lui, să vezi cum poţi să faci să-l ajuţi. Şi când nu ştii, să nu te dai mare şi să-i faci ce nu ştii. Asta este la medicină cel mai grav, când doctorul nu ştie, dar ca să-ţi ia banii îţi face ceva care poate să fie catastrofal! […] Orgoliul şi banii, astea sunt cele două mari elemente… care stăpânesc, de altfel, toată clasa noastră politică de astăzi.”
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 2014]
