Ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, este nemulţumit de modul în care se lucrează pe şantierul de pe Autostrada Sebeş-Turda, lotul 2. El l-a chemat pe constructor peste două zile la discuţii şi a precizat că se va rezilia contractul dacă acesta nu se va mobiliza. Ministrul este nemulţumit şi de lucrările care se fac la Autostrada Braşov-Oradea, pe sectorul Cheţani-Câmpia Turzii. Răzvan Cuc a mai spus că va avea toleranţă zero faţă de constructorii care nu îşi respectă contractele:
Răzvan Cuc: Mobilizare foarte, foarte slabă. O să avem o discuţie în cursul săptămânii viitoare cu antreprenorul să ne prezinte un grafic foarte clar cu privire la finalizarea acestui lot. Constructorul şi-a luat angajamentul că acest sector va fi dat în trafic anul acesta, dar cu mobilizarea asta mă îndoiesc că poate să-l dea în folosinţă în acest an. Ori muncesc şi-şi respectă contractele, ori pleacă acasă. Voi avea toleranţă zero pentru aceia care nu-şi îndeplinesc termenele contractuale. Eu am înţeles foarte clar mesajul românilor, iar răspunsul meu este unul simplu: voi sta pe şantiere, atât ziua, cât şi seara, atât anunţat, cât şi neanunţat.
Realizator: Ministrul a mai spus că pe alte tronsoane de autostrăzi – respectiv loturile 3 şi 4 din Autostrada Lugoj-Deva, sectorul Iernut-Cheţani din Autostrada Braşov-Oradea şi lotul 1 din Autostrada Sebeş-Turda – lucrările sunt în grafic şi se vor termina până la sfârşitul anului, transmite reporterul RRA Daniela Mănuţă./ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (23 martie)