Peste 1.500 de alergători sunt aşteptaţi să participe, astăzi, la cea de-a treia ediţie a Băneasa Forest Run. Evenimentul se desfăşoară în Pădurea Băneasa, iar startul pentru cele trei curse ale ediţiei se va da la ora 10:30 – pentru proba de Cros de 11 kilometri, unde s-au înscris cei mai mulţi participanţi; la ora 10:50 – pentru proba de Semimaraton pe o distanţă de 21 de kilometri şi la ora 14:30 – pentru cursa Family, unde părinţii vor alerga alături de copiii lor pe o distanţă de trei kilometri. Toţi alergătorii înscrişi la Băneasa Forest Run au avut posibilitatea să doneze bani pentru proiectul caritabil MagiCamp, care ajută copiii bolnavi de cancer să meargă în tabere de vară. Potrivit organizatorilor, s-au strâns peste 30 de mii de lei până acum./cpodea/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 martie