Pe 15 martie 1954 începe să emită Radio Cluj, primul post regional al Radiodifuziunii Române · întâiul său director este Ludovic Raţiu, urmat de scriitorul Vasile Rebreanu, din 1969 până la desfiinţarea din 1985 · directoratul lui Vasile Rebreanu este „perioada de aur” a postului, din punctul de vedere al creativităţii şi al varietăţii programelor · în vremea deschiderii politice şi ideologice de la sfârşitul anilor ’60, Studioul din Cluj adună adevăraţi profesionişti, tineri absolvenţi de facultăţi, pasionaţi de jurnalismul de radio · în anii ’70 ajunge să emită 6 ore pe zi în timpul săptămânii şi 4 ore şi jumătate duminica.
Scriitorul Cornel Udrea a dăruit cititorilor peste 115 volume de poezie, proză, eseuri, piese de teatru, monografii. Este cunoscut pentru scenariile şi cărţile sale umoristice, dar şi pentru piesele savuroase scrise pentru teatrul radiofonic. Absolvent al Facultăţii de Filologie din Cluj în 1969, atunci, în „perioada de aur” a radioului clujean, a devenit un talentat şi pasionat realizator de emisiuni. A descoperit comori în satele transilvănene, a descris pentru ascultători imagini şi trăiri, a ştiut să folosească umorul ca mijloc de comunicare.
„La 1 august 1970 am fost transferat de la Făclia la Radio Cluj, odată cu venirea scriitorului Vasile Rebreanu ca director al instituţiei. Asta a însemnat cea mai fastă perioadă a radioului clujean, în care vocaţia culturală a devenit sarcină de serviciu. La un moment dat, la Radio Cluj existau 13 scriitori – Şcoala Ardeleană Radio! – oameni de mare valoare, de găsit în dicţionare şi în rafturile bibliotecilor, care au scris cărţi grele, multe, importante. […] Cea mai mare parte, până în ’85 au fost. Atunci a fost vârful, în ’84, și de audienţă, plus că erau emisiuni de o diversitate care nu se prea întâlnea, emisiuni de istorie, de interviuri, teatru radiofonic, concerte imprimate în direct, concerte imprimate în Sala de concerte a teatrului, de la Operă şi de la Casa Universitarilor – și acuma există acolo aparatura aceea veche. Se transmiteau competiţii sportive în direct, foarte multe, din Divizia B, deci aveam o audienţă extraordinară!…
Apoi era emisiunea Acusticon, brandul studioului de Radio Cluj, a început în 1970. Colegul meu Constantin Ivaneş a început-o [cu] Spiritul artei negre, atunci a apărut Melania Ursu, în acel spectacol. A fost firesc să-i cunosc pe actorii din Cluj…
Am umblat cu o frenezie nemaipomenită, am făcut teren mult, ceea ce nu se mai face în Radio, ceea ce înseamnă tăierea unui canal de oxigen. Făceam teren fantastic de mult şi nu numai în judeţele arondate, cele opt judeţe, dar mergeam în interesul serviciului la festivalurile de umor, începând de la Festivalul de la Vaslui, Bistriţa. Şi acum fac acelaşi lucru, după atâţia ani. […]
Ei bine, la Radio Cluj vocaţia culturală a însemnat atragerea unui număr impresionant de personalităţi-elită intelectuală nu numai clujeană, dar şi ardeleană şi naţională, în Studioul de Radio Cluj; fonoteca atunci s-a îmbogăţit, până în ’85, cu enorm de multe materiale de mare valoare, nu numai Fonoteca de Aur, dar şi tezaur curent, să-l numesc, care din păcate nu se mai foloseşte. Acelea sunt [emisiuni] strict educative, în primul rând.
Printr-o întâmplare, mi-a ajuns la ureche o poveste, cum că Ana Glanetaşului, Ana lui Vasile Baciu, trăieşte şi m-am dus [la ea] – puteam să mă duc şi pe jos! -, într-un sat de lângă Năsăud. Era luna iunie 1971. O femeie în vârstă, o bătrâneţe nu foarte zâmbitoare, dar cu o memorie extrem de bună, modelul din romanul Ion [de Liviu Rebreanu]. Şi mi-a povestit… reportofonul… pe atunci aveam reportofoanele acelea mari, sovietice erau, enorme, după aceea au fost ungureşti… cam şapte kilograme aveau, [abia le] duceau şi amărâtele de colege, săracele, dar mergeam.
Şi ţin minte un lucru: era după amiază, o după amiază caldă şi potolită de vară. O fereastră era deschisă pe un târnaţ, cum se spune, o casă de lemn, o splendoare! Un geam mic… Şi am auzit: <Este ora 21, transmitem Teatrul Naţional Radiofonic, Furtuna, de William Shakespeare>. Deci ţăranul ardelean asculta Shakespeare! De ce, pentru că se potrivea cu sufletul lui, se potrivea cu tragicul lui imens şi cu el însuşi. Pentru mine a fost lucrul acesta, chiar şi acesta numai [ceva extraordinar!]… Nu ştiu dacă mai există în fonotecă materialul acela de 18 minute, dar când l-am dus în studio, am copiat materialul, s-au adunat colegii în studio, au venit pe cabină să asculte.
Şi ea, Ana, ce v-a povestit?
Nu mi-a povestit nişte lucruri, să vă spun, formidabile. Mi-a povestit despre Liviu Rebreanu; parcă se ferea, nu ştiu… Dar mi-a povestit despre satul de atunci şi, într-adevăr, a avut un tată rău, ticălos, arivist. Sigur, Rebreanu a împodobit bine partea epică, a pus multe fori de la el şi bine a făcut. Dar faptul în sine… femeia aceea era vie în faţa mea şi m-a… cum să vă spun, m-a umplut de sentimentul de bucurie că am prilejul de a fi ziarist! Întotdeauna am avut… Mă sculam dimineaţa şi alergam la Radio, pentru că acolo era viaţa mea. Aşa a fost 40 de ani, viaţa mea a fost Radio Cluj şi Televiziunea Cluj! […]
Emisiunea Radio duminica a început în 1972. Ce a însemnat Radio duminica, o emisiune de două ore, evident duminicală, de divertisment, de agrement radiofonic, ceea ce nu s-a mai făcut. Unii au spus că ar fi semănat cu De toate pentru toţi. Nu-nu-nu, sub nicio formă! Acolo, de exemplu, făceam nişte exhibiţii muzicale, combinam nişte streifuri din melodii, ca să am un pretext pentru invitatul meu… Aveam interviuri cu oameni deosebiţi, ciudaţi, nişte filatelişti – să vorbeşti despre filatelie la radio! – [iată că] s-a putut. Şi emisiunea avea un impact formidabil, pentru că în permanenţă eram în legătură cu ascultătorul. Aveam două telefoane care funcţionau bine, lucram, atunci era o perioadă de lucru artizanal şi îi provocam şi oamenii ascultau şi intrau în emisie. Aveam, de exemplu, muzică lirică pentru gospodine. Ele, când stau şi lucrează pentru sufletul lor, acolo, necăjit, le puneam o romanţă, le mângâiam sufletele, în fine… […] Apoi erau curiozităţi, informaţii caleidoscopice, multă-multă muzică românească şi portretele unui solist la modă sau aşa ceva. M-a ajutat în această privinţă foarte mult faptul că eram cunoscut în teritoriu, eu am făcut foarte multe radio-duminici din teritoriu, sigur, pregătite din timp… […] Am avut şi emisiune Radio duminica pe care am făcut-o cu personalul din Radio. A ieşit un pic de tămbălău, dar nu m-a interesat!
Dar de ce a ieşit tămbălău?
Că am făcut emisiune cu femeile de serviciu, cu portarii. Să-i vedeţi cu ce încărcătură de emoţie au venit la cabină, ce nebunie a fost! Cum s-au ascultat, s-au strâns atunci nu ştiu câte mii de oameni numai din Cluj să-şi asculte emisiunea lor. Sper că mai există! […]
Am făcut o emisiune din Libotin, judeţul Maramureş, de unde este Grigore Leşe. Pentru prima oară, atunci, a fost imprimat Grigore Leşe la Radio Cluj, pot să spun că eu l-am debutat şi, într-o emisiune de televiziune, corul din Libotin, corul bărbătesc din Libotin, cu cântece absolut nemaipomenite, inclusiv [cântece] religioase. Şi am imprimat mult cu ei. Am făcut cu ei un spectacol Acusticon la Cluj, în preajmă de sărbători când au cântat colinde religioase şi a doua zi mă cheamă domnul Vasile Rebreanu şi spune: <Vezi că Securitatea vrea să se repete spectacolul!> Zic: <Poftim?> <Ce ai auzit!> Şi i-am adus pe cei din Libotin, acolo erau două familii, familiila Filip şi Perhaiţă, iar conducător al corului era profesorul Ludovic Filip. O chestie splendidă, frumoasă, nici omul ăsta nu mai trăieşte şi nici dintre corişti, sută la sută. Şi sala a fost plină de securişti în civil. Doi au venit un pic mai târzior, nu începusem, dar eram pe stins lumina, au venit în uniformă şi generalul i-a dat afară: <Marş afară!> Aşa a început… să ştiţi că nu era sus portretul şefului [statului], nimic! Am făcut un decor de iarnă, neutru, şi au cântat cântecele astea toate, plus Treceţi batalioane române Carpaţii… Da, da, nimeni nu a crâcnit, n-a mişcat. S-a ridicat generalul la urmă, a început să aplaude, au aplaudat şi ceilalţi după aceea. Şi au venit coriştii cu câte o desăguţă în care erau o ţuică şi au spus: <De sfintele sărbători ale Crăciunului să primiţi de la libotineni…> [,..]
Şi lucruile acestea m-au marcat şi mi-a părut rău că am plecat, am plecat mai repede decât mi-aş fi dorit din Radio.”
[Interviu de Silvia Iliescu, 2017]
