Maratonul Nisipului va avea loc, duminică, în Mamaia

Peste o mie de sportivi profesionişti şi amatori din România şi din străinătate vor purta tricoul cu însemnele Uniunii Europene la Maratonul Nisipului, duminică, în Mamaia. Organizatorii şi-au propus să celebreze în acest fel preluarea preşedintiei rotative a Consiliului Uniunii Europene de către ţara noastră. Competiţia, ajunsă la cea de-a şasea ediţie, se va desfăşura duminică, 31 martie, pe plaja din Mamaia. Pe lânga probele competitive, de trei kilometri şi zece kilometri, maraton şi semi-maraton, vor mai avea loc un cros, pentru părinţi şi copii, Family Run, şi, în premieră, va avea loc cursa individuală Campionii Şcolii, dedicată copiilor şi adolescenţilor./gpodea/vdraguta

RADOR