Cea mai nouă atracţie a Grădinii Zoologice din Berlin, un pui de urs polar, a dus la dublarea numărului de vizitatori – a anunţat purtătorul de cuvânt al grădinii zoologice. Puiul de urs polar, în vârstă de patru luni, a fost prezentat pentru prima oară publicului pe 16 martie. Grădina Zoologică din Berlin a înregistrat până în momentul de faţă 42.000 de vizitatori, mai mult decât dublul celor care au vizitat parcul zoologic în aceeaşi perioadă a anului trecut. Christiane Reiss, purtătorul de cuvânt al grădinii zoologice, a precizat că, la început, când a făcut primii paşi, puiul de urs cădea mereu în nas, însă de atunci este mult mai stabil pe picioare. Deocamdată, nu are nici nume, însă, conform angajaţilor, va primi un nume pe la începutul lui aprilie. Puiul de urs polar s-a născut pe 1 decembrie. Mama puiului de urs, Tonja, în vârstă de 9 ani, a mai născut alţi pui, în luna decembrie 2017, însă aceştia nu au supravieţuit. Procentul mortalităţii în cazul puilor de urşi polari este ridicat, întrucât la naştere aceştia sunt foarte subdezvoltaţi./lendrefy/vdraguta