În perioada ianuarie – februarie 2019, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 2.360 persoane.
Dintre acestea, 1.669 sunt șomeri, 242 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie, 435 persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.
În perioada de referinţă au fost organizate 104 de programe de formare profesională gratuite dintre care, 74 programe de calificare/recalificare şi 30 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare.
În ceea ce priveşte participarea şomerilor la cursurile de formare profesională, cel mai ridicat interes pentru astfel de programe s-a înregistrat în rândul persoanelor cu vârsta peste 45 de ani (41,76%), urmați de cei din grupa de vârstă 35–45 de ani (28,22%), de tinerii cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani (18,34%) la polul opus fiind cei cu vârsta sub 25 de ani (11,68%),
În funcţie de nivelul de studii al şomerilor participanţi la cursurile de formare profesională, cei mai mulţi cursanţi, 1.034 persoane (61.96%) au studii profesionale, liceale sau postliceale, urmați de cei cu studii gimnaziale – 474 persoane (28.40%) şi cei cu studii superioare – 161 persoane (9.64%).
Principalele meserii/ocupaţii, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în lunile ianuarie şi februarie 2019 sunt: agent de securitate – 189, lucrător în comerț – 158, Operator introducere, validare şi prelucrare date – 112, inspector (referent) resurse umane – 90, frizer – coafor manichiurist pedichiurist – 57, instalator instalaţii tehnico – sanitare şi gaze – 51, agent vânzări – 50, ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie – 47, inspector în domeniul securitaţii şi sănătaţii în muncă – 45, agricultor în culturi vegetale şi crescător de animale – 44, maseur – 44, faianţar – 43, confecţioner asamblor articole din textile 41, bucătar – 38, patiser – 35.
Mai multe informaţii privind stadiul realizării „Planului național de formare profesională” al ANOFM sunt disponibile pe www.anofm.ro , la secțiunea Programe, Strategii, Statistici.
Serviciul Comunicare şi Secretariatul Consiliului de Administraţie