EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis, cu reprezentanţi ai autorităţii judecătoreşti şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor, pe tema situaţiei actuale din sistemul judiciar – ora 17:00, la Palatul Cotroceni, Sala de Consiliu
– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)
* Reuniune a Consiliului Director Frontex, eveniment organizat de MAI şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene – ora 9:00, Palatul Parlamentului (27 – 28 mar.)
* Reuniunea informală a directorilor generali pentru dezvoltare rurală, eveniment organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – ora 9:00, la Palatul Parlamentului (27 – 29 mar.)
– Senat
* ora 10:30 – Lucrări în plen
* Lucrări în Comisiile Permanente
- Comisia pentru constituţionalitate
– Camera Deputaţilor
* ora 8:30 – Şedinţă în plen
* ora 12:00 – Vot final
* la încheierea ședinței de vot final – Şedinţa Biroului Permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 15:00 – Activitate în comisiile parlamentare
– Uniunea Europeană
* Comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, se va afla în vizită oficială la București, în perioada 26 – 27 martie. Programul zilei:
- Comisarul european Vytenis Andriukaitis va participa la sesiunea de deschidere a celei de-a 4-a ediții a conferinței anuale cu tema controlul tutunului organizată de Rețeaua europeană pentru prevenirea fumatului (ENSP) în parteneriat cu Societatea română de pneumologie (SRP)
– Ministere
* Institutul European din România, în parteneriat cu Euractiv Network organizează dezbaterea cu tema „Protecția datelor cu caracter personal în cadrul raporturilor de muncă” – ora 10:00. în Sala de Conferințe a Institutului European din România, Bd. Regina Elisabeta nr. 7-9, et. 4. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Reţea de corespondenţi Eurofound: România, finanțat de Fundaţia Europeană pentru Imbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi Muncă (Eurofound), proiect implementat în perioada martie 2018 – februarie 2022 de un consorţiu format din IER și S.C. Euractiv Network S.R.L.” Urmează să participe: Mergeani Nicea, secretar de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Raluca Dimitriu, prof.univ.dr., Academia de Studii Economice, cercetător și corespondent național Eurofound, Bogdan Manolea, director executiv, Asociația pentru Tehnologie și Internet, Liviu Rogojinaru, președintele Consiliului Național al Intreprinderilor Mici și Mjlocii
– Apărare, Interne, Securitate
* Asociația Română pentru Tehnică de Securitate, Asociație de utilitate publică și ANERSF – Asociația Națională a Evaluatorilor de Risc la Securitate Fizică vor organiza conferinţa pe tema analizei de risc ”Etica în evaluarea riscului de securitate” – ora 9:00, la Hotel Marshal Garden, sala Panoramic 1, Calea Dorobanţilor nr. 50B
* Ministerul Afacerilor Interne organizează dezbaterea publică pe tema proiectului Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Strategiei naționale privind imigrația pentru perioada 2019 – 2022, a Planului de acțiune pe perioada 2019 – 2020 pentru implementarea Strategiei naționale privind imigrația pentru perioada 2019 – 2022, precum și pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 572/2008 privind constituirea Grupului de coordonare a implementării Strategiei naționale privind imigrația, cu modificările și completările ulterioare (detalii suplimentare pe pagina de internet a instituției) – ora 12:00, la sediul Centrului Cultural al M.A.I., Str. Mihai Vodă nr.17, Sectorul 5. La această întâlnire sunt invitați să participe atât reprezentaţi ai M.A.I. și ai altor instituții implicate, cât şi reprezentanți ai societăţii civile care şi-au exprimat interesul faţă de acest proiect
– Partide
* Partidul Naţional Liberal depune lista candidaţilor la alegerile europarlamentare, împreună cu semnăturile strânse pentru susţinerea acestora, la Biroul Electoral Central; declaraţii de presă susţinute la final de preşedintele PNL, Ludovic Orban, precum şi de secretarul general al PNL, Robert Sighiartău – ora 14:00, la sediul Biroului Electoral Central
– Ambasade
* Ambasada Statului Israel organizează conferinţa „The State of Israel – Opportunities, Challenges and Counter-terrorism” – ora 10:00, la Institutul Diplomatic Român
– Casa Regală
* Custodele Coroanei Române, Margareta, va participa la Gala Forbes Woman; în cadrul Galei, Majestatea Sa va primi premiul pentru cea mai importantă personalitate feminină din România – ora 20:00, la Palatul Bragadiru
– Administraţie
* Ciugud, jud. Alba: Conferinţă de presă susţinută de către primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian – ora 11:00, la sediul administraţiei locale din Ciugud
* Oradea: Şedinţa Colegiului Prefectural Bihor – ora 10:00, la instituţia prefectului Bihor
* Piteşti: Conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Argeş – ora 11:00, la Sala Mare
* Timişoara: Şedinţa Consiliului Local Timişoara – ora 16:00
– Juridic
* Curtea Constituţională a României discută obiecţia de neconstituţionalitate a USR şi PNL privind dispoziţiile Legii de aprobare a OUG 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor
* Consiliul Superior al Magistraturii:
- Secţia pentru procurori în materie disciplinară discută două rapoarte întocmite de Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare de către fostul procuror-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi – ora 10:00
- Secţia pentru judecători în materie disciplinară discută acţiunea exercitată de Inspecţia Judiciară faţă de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea – ora 11:00
– Organizaţii
* Evenimentul de încheiere a proiectului „zefiR – Împreună pentru puterea de acţiune”, organizat de Fundaţia Terre des hommes – ora 10:00, la Hotel Caro, Str. Barbu Văcărescu nr. 164A. „zefiR” este un proiect unic, care s-a derulat timp de 6 ani și a presupus colaborarea a 8 ONG-uri, cu autorități locale și voluntari. Proiectul s-a derulat în județele Olt, Dolj și Gorj în comunități vulnerabile, cu preponderență de etnie romă. Proiectul a presupus o investiție elvețiană de peste 4 milioane de euro
* Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice organizează începând cu ora 16:30, dezbaterea cu tema „Vestele galbene – revolta celor abandonați” – la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1. Invitați speciali: Marcela Feraru, jurnalist, Serge Rameau, consul general onorific al Republicii Madagascar la București, și Florin Luca, economist-șef CEC Bank. Moderator: prof. univ. dr. Adrian Năstase, președintele Fundației Europene Titulescu
– Social
* Agenţia Naţională Antidrog (ANA) organizează conferinţa de presă prilejuită de lansarea campaniei naţionale media de informare și sensibilizare „Cunoaşte-I, Nu Discrimina!” – ora 11:00, la Sala de conferinţe a instituţiei, din Bd. Unirii nr. 37, Bloc A4, sector 3. Campania, inițiată de către Agenţia Naţională Antidrog, în calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii și ofertei de droguri, are ca obiectiv diminuarea stigmatizării şi marginalizării sociale a consumatorilor de droguri şi a consumatorilor dependenţi de droguri. La eveniment vor fi prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Educației Naționale, Ministerului Sănătăţii, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi ai organizaţiilor neguvernamentale partenere, implicate în lupta antidrog
* Conferința de presă dedicată celei de-a VI-a ediții a evenimentului „Suflet în Culori” – Concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism, organizat de Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, în parteneriat cu Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Muzeul Național de Artă al României, Kaufland România și Floria.ro – ora 11:00, la sediul Centrului Infoeuropa din Calea Victoriei nr. 88, sediul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. Vor participa: Cristian Stănoiu (din partea ansamblului Imago Mundi), Doris Theodora Mircea (reprezentant special cu rang de director general, Coordonator al Centrului Infoeuropa), Anna-Katharina Scheidereiter (CSR Manager – KAUFLAND România), Alice Năstase Buciuta (jurnalist), Irina Wagner (din partea Wagner Arte Frumoase și Povești), Luminița Arvunescu (din partea Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură, realizator Radio România Muzical) și Daniela Bololoi (președinte Asociația Help Autism)
– Economic
* Evenimentul ADN Antreprenor, organizat de Revista BIZ, care include şi lansarea suplimentului „Antreprenori de România – principalele companii antreprenoriale listate pe judeţele ţării şi din Bucureşti” – ora 9:00, la ARCUB Gabroveni
* Conferinţa „Cities of Tomorrow #7” – concurs de proiecte pentru administraţia publică, mediul de business şi societatea civilă – JW Marriott Bucharest Grand Hotel
* Întâlnirea cu presa în cadrul evenimentului organizat prin Programul EaSI (Programul Uniunii Europene pentru ocuparea forţei de muncă şi inovare socială), denumit „Legislaţie specifică Instituţiilor Financiare Nebancare de Microcreditare din România în contextul Codului European de bună conduită pentru acordarea de microcredite; Impactul certificării cu clauzele Codului asupra performanţei sociale şi financiare a IFN-MC şi lecţiile învăţate din procesul de certificare cu Codul European” – ora 15:30, la Hotel Mercure Unirii, Bd. Mircea Vodă nr. 28
* Evenimentul „2019 Spring Cocktail”, organizat de energonomycs.ro şi recomandat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei – ora 18:00, la Palatul Cesianu-Racoviţă
– Mediu
* Constanţa: „Implicarea publicului în monitorizarea deşeurilor marine” – workshop organizat de ONG „Mare Nostrum”, în cadrul proiectului „Anemone” – ora 10:00, la Hotel Ibis
– Învăţământ, Cercetare
* Cea de-a doua ediţie a conferinţei internaţionale dedicate inovării – Innoteque (27 – 28 martie) – ora 8:30, Impact Hub
* Simpozionul “Cultura de Securitate-prioritate la nivelul NATO și al Uniunii Europene” – ora 14:00, la Universitatea Titu Maiorescu, în corpul M, Sala 204, Calea Văcăreşti, nr. 189. Manifestarea științifică are ca partener Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale a Universității ”Danubius” din Galați, sub egida „Centrului de Cercetare în domeniul Relațiilor Internaționale, Geopoliticii și Studiilor de Securitate/ Facultatea de Științele Comunicării și Relații Internaționale”. Simpozionul, prilejuit de sarbătorirea a șapte decenii de existență a NATO și a unui deceniu și jumătate de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică, va dezbate problematica culturii de securitate în spațiul NATO și al Uniunii Europene, din punct de vedere al instituțiilor cu responsabilități în acest domeniu, actorilor statali, al liderilor diferitelor organizații, dar și al cetățenilor statelor membre
– Arhitectură, Arheologie
* Vernisajul expoziției de desene semnate arh. Tiberiu Ricci și prezentarea volumului biografic „Amintiri. Arhitectul Tiberiu Ricci 1913-2000” – ora 17:00, la sediul Uniunii Arhitecților din România, Str. J.L. Calderon nr. 48
* Târgu Mureş: Vernisajul expoziţiei „Războiul tranşeelor. Marele război din perspectiva arheologiei aeriene” – ora 14:00, la clădirea Muzeului de Etnografie şi Artă Populară, Piaţa Trandafirilor nr. 11
– Istorie
* Jud. Prahova: Manifestări prilejuite de împlinirea a 101 ani de la Unirea Basarabiei cu România organizate de Consiliul Judeţean Prahova, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi Muzeul Memorial „Constantin şi Ion Stere” Bucov. Programul zilei:
► Ora 10:30 – Parcul Memorial „Constantin Stere“ Bucov – Depuneri de flori la statuile personalităţilor de pe Aleea Scriitorilor şi Aleea Făuritorilor Unirii
► Ora 11:00 – Muzeul Memorial „Constantin şi Ion Stere“ Bucov – Matineu muzeal „Basarabie Română“. Din program:
- Prelegeri susţinute de: col. (r.) dr. Dumitru Codiţă, preşedintele Asociaţiei Române de Drept Umanitar – Filiala Prahova; Cristi Oţel, vicepreşedinte al Asociaţiei elevilor şi studenţilor basarabeni din Prahova; prof. Cecilia Stoica – Şcoala Gimnazială „Eroilor“ Lipăneşti – Prahova
- Moment artistic „Dor şi speranţă pentru Basarabia“ susţinut de elevi ai Cercului „Cultul Eroilor“ Lipăneşti – Prahova, coordonaţi de prof. Cecilia Stoica
– Activităţi prilejuite de Ziua Mondială a Teatrului (27 martie)
* Teatrul Național „I.L.Caragiale” își deschide porțile pentru toți cei ce sunt curioși să descopere ce se întâmplă în spectaculoasa clădire din centrul Capitalei, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului. Programul zilei:
► În Sala Media vor avea loc 2 proiecții cu intrarea liberă (în limita celor 130 de locuri disponibile):
- ora 11:30 – revederea spectacolului „Egoistul” de Jean Anouilh, înregistrat pe peliculă, cu Radu Beligan în rolul principal. Spectacolul a avut premiera în 2004, s-a jucat neîntrerupt 10 stagiuni, cu peste 350 de reprezentații la sediu, în turnee interne și internaționale, toate cu sala plină
- ora 14:00 – Proiecția-conferință „Cronica filmată a reinventării TNB (2008-2015)”. Participă autorul materialului, Mihai Bodea
- ora 15:00 – tur ghidat pentru a descoperi partea nevăzută a Teatrului Național și pentru a afla unde și cum se nasc spectacolele. Și nu în ultimul rând, pentru a admira cum se vede Bucureștiul de sus! Punctul de întâlnire: în foaierul din fața intrării la Sala Media. Ghid: Ionuț Corpaci. Traseul cuprinde şi expozițiile temporare găzduite în prezent de foaierele teatrului
- ora 18:00 – lansarea cărții „Exercițiu de echilibru” de Andreea Tănăsescu, lector univ. dr. la U.N.A.T.C, coregraf, manager proiecte culturale, director al Asociației Culturale “A&A Associated Artist” – la Librarium, librăria din foaierul Sălii Mari (în spatele Casei de bilete). Volumul publicat la editura Tritonic conţine patru piese de teatru și va fi lansat în prezența autoarei
- ora 20:00 – bate gongul pentru următoarele spectacole: La Sala Studio – ”Scrisoarea” după ”O scrisoarea pierdută” de I. L. Caragiale, regia Horațiu Mălăele; la Sala Pictură – ”Cinci femei de tranziție” text scris și regizat de Rodica Popescu Bitănescu (spectacol cedat); la Sala Atelier – ”50 de secunde” de Daniel Oltean, regia Eugen Gyemant; la Sala Mică – (D)efectul Placebo – creație colectivă / Proiect 9G la TNB
* De Ziua Mondială a Teatrului (27 mar.), Teatrul Odeon sărbătoreşte a II-a ediţie, a călătoriei în universul magic din spatele cortinei, într-un tur ghidat prin spațiile nedestinate publicului – „A fi sau a nu fi”. În intervalul orar 12:00 – 20:00, publicul bucureștean este invitat să pășească dincolo de ușa ferecată a Intrării actorilor, cele două uși de acces uzual rămânând închise. De acolo va începe o călătorie în timp și în spațiu, prin structurile Bucureștiului de altădată, pe sub scena Sălii Majestic, originară din 1911, prin culoarele încărcate de istorie și de întrebările existențiale ale celei mai recente premiere a Teatrului Odeon, spectacolul „Hamlet”, de William Shakespeare, în regia lui Dragoș Galgoțiu. Mai mult decât atât, vor pătrunde în universul încă nedescoperit al unui spectacol care nu și-a întâlnit publicul, viitoarea premieră, „Delirium” de Enda Walsh, o reinterpretare radicală după „Frații Karamazov” de F.M. Dostoievski, regia Vlad Massaci. În Galeria Odeon (foaierul Sălii Studio), poate fi vizitată expoziţia foto „Frumusețea nevăzută”(8 – 27 martie), cuprinzând 20 de portrete ale doamnelor din spatele scenei Teatrului Odeon, iar la etaj poate fi vizitată o expoziție de caricaturi ale colegilor săi actori, realizate de actorul Marius Damian
* Uniunea Teatrală din România (UNITER) continuă şi în anul 2019 campania naţională „Artiştii pentru artişti” (27 martie – 28 aprilie). Campania este un gest al solidarităţii de breaslă, un impuls financiar pentru artiştii vârstnici cu probleme de sănătate şi un mod de a atrage atenţia autorităţilor asupra situaţiei dificile a acestora. Programul zilei:
►București:
- Spectacolul „Bani din cer” de Ray Cooney, regia Horațiu Mălăele – ora 19:00, la Teatrul de Comedie, Sala Radu Beligan
- Premiera spectacolului „Turandot”, după Carlo Gozzi, traducerea, adaptarea și regia Sânziana Stoican – ora 19:00, la Teatrul Excelsior
- Spectacolul „Molière | Eréilom”, un scenariu de Roman Feodori și Raluca Rădulescu, după Jean-Baptiste Molière și Mihail Bulgakov, regia Roman Feodori – ora 19:00, la Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu
► Bacău:
- Spectacolul „Steaua fără nume”, regia Geo Balint – ora 18:30, la Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău
► Sfântu-Gheorghe:
- Spectacolul „Frumoasa din pădurea adormită”, regia Ivácsony László și Fazakas Misi – ora 11:00, la Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu-Gheorghe, la Sala „Arta” a Teatrului Andrei Mureșanu
► Sibiu:
- Spectacolul „Familii”, de Eugen Jebeleanu, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu – secția germană – ora 19:00, la Sala Mare
* Cluj – Napoca: Teatrul Național din Cluj-Napoca organizează o serie de evenimente:
- „Săptămâna de Teatru” în mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca. Din 21 până în 27 martie, între orele 10:00-12:00 și 19:00-21:00, se vor audia poezii recitate de actorii Teatrului Național din Cluj-Napoca, precum și fragmente din spectacolul-concert „Insula” de Ada Milea, după Gellu Naum
- Evenimente dedicate sărbătoririi centenarului (100 de ani de la înfiinţarea Teatrului Național Cluj) – „Ziua Porților Deschise” – cu un program pentru toate vârstele, cu spectacole inedite, concursuri, expoziții, întâlniri cu oameni de teatru, filme, ateliere, evenimente speciale care să marcheze dubla sărbătoare
* Galaţi: De Ziua Mondială a Teatrului, mai mulți angajați ai Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați vor dona sânge la Centrul Regional de Transfuzie Galați – ora 10:00. La acțiune s-au înscris actori, mașiniști și personal TESA din cadrul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”
– Cultură
* Mozart – considerat geniul muzicii clasice, care a compus peste 600 de lucrări în nenumarate genuri (operă, simfonii, concerte, muzică de camera etc.) în doar 35 de ani de viaţă trăiţi extrem de intens – este cel căruia îi este dedicat în intregime concertul susţinut de la ora 19:00, la Sala Radio, de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Radu Postăvaru, alături de violoniştii Bujor Prelipcean şi Şerban Mereuţă
* Editura Litera organizează o nouă ediție a campaniei de încurajare a cititului în metroul bucureștean – Cartea la metrou: „Atenție se închid ușile, se deschid cărțile!”. În intervalul 9:00 – 11:00 pe Magistrala 2 (Pipera – Berceni – Pipera) călătorii mici și mari, surprinși citind la metrou, primesc o carte de la voluntarii dedicați campaniei. O campanie realizată în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic București și Metrorex
* Editura Humanitas Fiction organizează lansarea romanului „Sonata Gustav” de Rose Tremain, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, traducerea fiind semnată de Veronica D. Niculescu – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Bd. Regina Elisabeta nr. 38. Vor vorbi despre carte scriitorii și jurnaliștii culturali Ioana Bâldea Constantinescu și Cristian Pătrășconiu și criticul literar Simona Preda. În partea a doua a evenimentului, actrița Eliza Păuna va citi câteva fragmente din volum. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Un eveniment susținut de British Council Romania
* Lucrări de referință în plastica românească, o colecție repatriată din Cehia, dar și o colecție retrocedată de Muzeul Național de Artă al României fac parte din Licitaţia de Primăvară de astăzi, ora 19:30, la Radisson Blu Hotel Bucharest
* În cadrul „Galei cântecelor de munte” – invitat de marcă a folkului românesc este Mircea Vintilă – ora 20:00, în Mojo, Str. Gabroveni nr. 14
* Solistul grec, Nikos Vertis, susține trei concerte live la Sala Palatului, în zilele de 27, 28 şi 29 martie – ora 20:00
* Trupa britanică Haken susţine un concert în cadrul segmentului european al turneului „European Vector Studies 2019 – ora 20:00, în Club Quantic
* Concert rock susţinut de Cristi Minculescu, Valter şi Boro – ora 21:30, la Hard Rock Cafe
* Italienii de la Purple Band, una din cele mai bune trupe tribut Deep Purple din Europa susţin un concert tribute Deep Purple Legends in Rock – ora 21:45, în Berăria H
* Ploieşti, jud. Prahova: Centrul Județean de Cultură Prahova organizează în perioada 21 – 31 martie, Festivalul Internațional de Poezie Nichita Stănescu – ediția a XXXI – a. Programul zilei:
- între orele 10:00-16:00 – Show de caricatură: Marian Avramescu – în Parcul „Nichita Stănescu” Ploieşti
- ora 10:00 – Atelierul de teatru Mihai Vasile – la Centrul Județean de Cultură Prahova
- ora 18:00 – Mesajul Institutului Internațional de Teatru (ITI) cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului (27 martie) – spectacolul de teatru „Torna umbra”. În distribuție: actorii Centrului Dramatic Mythos Ploiești. Scenariul, scenografia şi regia: Mihai Vasile
* Târgu Mureş: Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti şi Asociaţia K’Arte din Târgu Mureş organizează în perioada 27–31 martie a noua ediţie a Zilelor Filmului Maghiar, de la ora 18:00, la Cinema Arta, G Caffe, Camera K’ARTE, Teatrul Spectrum și Jazz&Blues Club
* Timişoara: Evenimente culturale organizate de instituțiile de cultură subordonate Consiliului Județean Timiș, în perioada 26 – 31 martie. Programul zilei:
- Festivalul Cultural Zilele Basarabiei, ediția a XIX-a, organizat de tinerii studenți basarabeni din Timișoara – Centrul Multifuncțional Bastion
- ora 15:00 – „Ziua teatrului” în cadrul săptămânii „Altfel”, Secția de Artă Deliu Petroiu, Bastion Theresia, Corp A, cu copiii de la Centrul de terapii Speranța, însoțiți de Elena Petrică și Norica Terecoasa. Spectacolul ce va fi jucat: Aventurile lui Oscar (teatru de păpuși), piesă de teatru pusă în scenă de Eva Labadi
* Chişinău: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Ambasada României în Republica Moldova, organizează de la ora 18:00, la Sala cu Orgă, un concert de muzică clasică pentru a marca împlinirea a 101 ani de la Unirea Basarabiei cu România
– Sport
* Federația Română de Scrimă va organiza de la ora 15:00, o conferință de presă, la Sala de Scrima ”Ana Pascu”, din București. La eveniment participă cei trei sportivi care au câștigat medalii la Cupele Mondiale din luna martie: Ana Maria Popescu- spadă, Bianca Pascu -sabie, Tiberiu Dolniceanu -sabie, alături de președintele Federației, Marius Florea. Conferința de Presă precede Campionatele Naționale care se desfășoară începând de joi, 28 martie, ora 9:00, în Sala de Scrima ”Ana Pascu”
* De la ora 20:30, la bazinul Steaua din Complexul Ghencea, va avea loc meciul de polo din cadrul LEN Champions League, dintre Steaua Bucureşti BA şi Pro Recco, multiplă câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni și a Supercupei Europei, fiind una din principalele favorite pentru câștigarea ediției în curs
* Au loc partide din etapa a 25-a a Ligii Naţionale de handbal masculin
- CSM Bucureşti – AHC Dobrogea Sud – ora 17:30, la Sala Rapid – Bucureşti
- CS HC Buzău 2012 – CSA Steaua Bucureşti – ora 18:00, la Sala Romeo Iamandi – Buzău
- CSM Focşani 2007 – SCM Politehnica Timişoara – ora 18:30, la Sala Sporturilor – Focşani
- CSM Bacău – CSU din Suceava – ora 18:30, la Sala Sporturilor – Bacău
- CS Universitatea Cluj – CSM Făgăraş – ora 18:30, la Sala Sporturilor Horia Demian – Cluj-Napoca
- CS Dinamo Bucureşti – AHC Dunărea Călăraşi – ora 19:15, la Sala Dinamo – Bucureşti
* Piteşti: Se joacă o partidă din Liga Naţională de baschet masculin: BCMU FC Argeş Piteşti – BC CSU Sibiu – ora 18:30, la Sala Trivale
* Se dispută meciuri în faza a doua a Diviziei A1 la volei masculin
- CSA Steaua Bucureşti – CSM Bucureşti – ora 20:00
- CS Dinamo Bucureşti – CSM Arcada Galaţi – ora 16:00
- ACS Volei Municipal Zalău – SCMU Craiova – ora 18:00
- CS „U” Cluj – CSM Câmpia Turzii – ora 20:00
- CS Unirea Dej – CS Ştiinţa Explorări Baia Mare – ora 18:00
* Budapesta: Are loc al doilea meci al finalei competiţiei regionale de hochei pe gheaţă Erste Liga: FTC-Telekom – Sport Club Miercurea Ciuc – ora 21:00
* Jucători români la turnee internaţionale de tenis
- SUA: Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) și chinezoaica Qiang Wang (27 de ani, 18 WTA) se înfruntă de la 19:00, în sferturile de finală ale turneului de la Miami (18 – 31 mar.)
– S-a întâmplat într-o zi de 27 martie
* Cu 322 de ani în urmă (1697) Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, accepta unirea cu Roma pe baza celor patru puncte (recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei Purgatoriului, a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, precum şi împărtăşirea cu azimă, adică pâine nedospită) în schimbul păstrării ritului, egalităţii în drepturi cu clerul catolic şi recunoaşterii mirenilor uniţi ca „fii ai patriei”, adică având drepturi cetăţeneşti depline
* Se împlinesc 130 de ani (1889) de când ministrul de externe P. P. Carp semna actul de naştere al primei agenţii de presă a statului român – Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. Această instituţie de presă („românească, naţională şi autonomă”) funcţiona în subordinea Ministerului Afacerilor Străine şi avea datoria „să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze „un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”. Agenţia Română a funcţionat până spre sfârşitul anului 1916, când şi-a încetat temporar activitatea, în timpul Primului Război Mondial. La data de 20 mai 1949, prin decret al Consiliului de Miniştri, se hotăra înfiinţarea Agenţiei Române de Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri denumită prescurtat Agerpres. Începând cu data de 2 ianuarie 1990, Agenţia Română de Presă Agerpres îşi încetează activitatea, din acest moment ştirile urmând să fie difuzate de Agenţia de Presă Rompres. Oficial însă, Rompres a fost înfiinţată printr-un decret semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, la 8 ianuarie 1990. Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat la 15 aprilie şi, respectiv, 24 iunie 2008, propunerea de modificare a Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, al cărui articol unic prevedea: „În tot cuprinsul legii, precum şi în toate actele normative în vigoare, denumirea Agenţia Naţională de Presă Rompres se înlocuieşte cu denumirea Agenţia Naţională de Presă Agerpres”
* Acum 121 de ani (1898) inventatorul american de origine irlandeză John Holland (1841-1914) a testat primul submarin acceptat de Marina militară a SUA („Holland VI”), proiectat şi construit de el
* Se împlinesc 105 ani (1914) de la înfiinţarea Comitetului Olimpic Român (COR), recunoscut, în acelaşi an, de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), organizaţie ce aparţine Mişcării Olimpice. Pe 23 aprilie 2004 a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia Comitetul Olimpic Român (COR) a devenit Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), iar în data de 15 noiembrie a aceluiaşi an, a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia au fost aleşi primii membri din conducerea COSR
* Acum 16 ani (2003) zece alpinişti români au plecat în prima expediţie exclusiv românească pentru cucerirea Everestului (27 martie – 25 mai). La 22 mai, alpinistul Teodor Tulpan atingea vârful Everest (8848 m)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Unirii Basarabiei cu România”, stabilită ca zi de sărbătoare naţională prin Legea nr. 36/27.III.2017. NOTĂ: La 27.III/9.IV.1918 Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, a hotărât, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă). Sfatul Ţării îi avea în frunte pe Ion Inculeţ – preşedinte, Pantelimon Halippa – vice-preşedinte şi Ion Buzdugan – secretar. Proclamaţia Sfatului Ţării glăsuia: „Republica Democrată Moldovenească Basarabia, în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România” (Agerpres 26.III.2013). NOTĂ 2: Prin Legea nr. 36/27.III.2017 această zi a fost declarată sărbătoare naţională
– 1885: S-a născut prozatorul şi memorialistul Constantin Gane (m. 1962)
– 1920: S-a născut economistul Nicolae N. Constantinescu; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică în domenii ca: istoria economică şi socială, istoria gândirii economice, teoria economică contemporană etc; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2000)
– 1930: S-a născut Daniel Spoerri, artist plastic și scriitor elvețian de origine română
– 1931: S-a născut inginerul Virgiliu Niculae G. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991, preşedinte al acestui for (1994-1998); între anii 1997-2003 a fost ambasador al României în Belgia (m. 2009)
– 1936: S-a născut pictorul Nicolae Drăguşin (m. 2009)
– 1947: S-a născut (la Paris) prozatorul Alexandru Papilian (pseudonimul lui Sandu Stoichiţă); nepotul scriitorului Victor Papilian
– 1952: A murit scriitorul I.[on] A.[lexandru] Bassarabescu; a făcut parte din primul comitet al Societăţii Scriitorilor Români; membru corespondent al Academiei Române din 1909 (n. 1870). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C, 1995 dă moartea la 29.III.1952
– 1954: S-a născut graficiana Mária Lukats – 65 de ani
– 1956: S-a născut interpreta de muzică populară Floarea Calotă
– 1958: S-a născut Ioan Es. Pop, poet şi publicist
– 1968: S-a născut Cristian Bădiliţă teolog (specialist în scrierile Sfinţilor Părinţi şi în istoria creştinismului timpuriu), eseist, traducător şi poet
– 1975: S-a născut atleta Mihaela Melinte, prima campioană mondială a atletismului românesc la aruncarea ciocanului; în primii trei ani ai participării sale în competiţiile internaţionale ale seniorilor a doborât 8 recorduri mondiale; în anul 2009 s-a retras din activitatea competiţională
– 1985: A murit (înecat în Lacul Herăstrău, probabil un gest sinucigaş) Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar, profesor, gazetar (n. 1928)
– 1997: A murit Gheorghe Chiriac, grafician, caricaturist şi autor de afişe satirice (n. 1917)
– 2002: A murit Dumitru Corbea (nume real: Dumitru Cobzaru), poet, prozator şi traducător (n. 1910)
– 2008: A murit George Pruteanu, lingvist şi om politic (n. 1947)
– 2017: A murit pictorul şi profesorul Marin Gherasim; membru fondator al „Grupării 9+1”; fost preşedinte de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici din România (n. 1937)
– 2018: A murit actrița Aimée Iacobescu (nume complet: Gabriela-Aimée Iacobescu) (n. 1946) – 1 an. NOTĂ: Unele surse dau nașterea la 1.VII.1946, data la care a fost înregistrată nașterea la starea civilă
EVENIMENTE EXTERNE
– Strasbourg: Decizia Comitetului European pentru Drepturi Sociale privind fondul plângerii „Equal Rights Trust (ERT) v. Bulgaria” – plata alocațiilor pentru copii va fi făcută publică
– Croația, Bosnia și Herțegovina: Raportorul APCE, Tineke Strik, va efectua o vizită la Zagreb și Cetingrad (Croația) și la Velika Kladusa (Bosnia și Herțegovina), în cadrul pregătirii raportului său privind „Statele membre”, în vederea cunoașterii modului în care migranții și solicitanții de azil sunt primiți în Croația, în ceea ce privește practicile, politicile și legislația, precum și evaluarea situației în ceea ce privește controlul la frontiere, în special cu Bosnia și Herțegovina (27 – 28 mar.)
– Hawaii, SUA: Vizita președintelui Taiwanului, Tsai Ing-wen
– Doha: Vizita premierului francez Edouard Philippe, în Qatar (27 – 28 mar.)
– Hainan, China: Prim-ministrul coreean Lee Nak-yon va vizita insula tropicală din Hainan
– Polonia: Ministrul de externe suedez, Margot Wallstrom vizitează Varșovia, unde va participa la o dezbatere cu ministrul de externe, Jacek Czaputowicz
– Suedia: Premierii Suediei şi Danemarcei, Stefan Lofven şi , respectiv, Lars Lokke Rasmussen, se întâlnesc la Stockholm şi ţin o conferinţă de presă
– Cordoba, Argentina: Regele Felipe al VI-lea al Spaniei și președintele Argentinei, Mauricio Macri, inaugurează al VIII-lea Congres Internațional de Limba Spaniolă
– Abidjan, Coasta de Fildeş: Cea de-9-a ediție a SITA (Târgul Internațional de Turism din Abidjan) (27 mar. – 1 apr.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Teatrului”; a fost iniţiată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, de la Viena; a fost sărbătorită prima dată în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor la Paris
– 1757: A murit Johann Stamitz, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog ceh (n. 1717)
– 1770: A murit Giovanni Battista Tiepolo, pictor şi gravor italian (n. 1696)
– 1797: S-a născut Alfred de Vigny, poet şi dramaturg francez, unul dintre promotorii principali ai romantismului (m. 1863)
– 1845: S-a născut fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen; cercetări de mecanică, electricitate, optică; studiind descărcările electrice în gaze, a descoperit, la 8.XI.1895, radiaţiile X (denumite şi „radiaţiile R”); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1901 (m. 1923)
– 1875: A murit Edgar Quinet, istoric, scriitor, filosof şi om politic francez; a militat pentru înnoirea societăţii pe baze democratice, republicane, ceea ce i-a adus un lung exil (1851-1870); în această perioadă s-a apropiat de istoria, limba şi literatura română, pe care le-a cunoscut atât direct, prin vizitele făcute în Principatele Române, cât şi cu ajutorul soţiei sale, Hermiona, fiica cărturarului moldovean Gheorghe Asachi; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1869 (n. 1803)
– 1886: S-a născut arhitectul german Ludwig Mies Van Der Rohe (numele la naştere: Maria Ludwig Michael Mies), unul dintre cei mai influenţi arhitecţi ai secolului XX; considerat, alături de arhitecţii Walter Gropius şi Le Corbusier, drept unul dintre pionierii, dar şi maeştrii arhitecturii moderne (m. 1969)
– 1910: S-a născut Ai Qing (pseudonimul lui Jiang Haicheng), poet chinez al cărui vers liber a dus la dezvoltarea „poeziei noi” („xinshi”) (m. 1996)
– 1923: A murit Sir James Dewar, fizician şi chimist englez; a studiat problema temperaturilor joase (a lichefiat hidrogenul şi fluorul) şi a inventat termosul (1898) (n. 1842)
– 1923: S-a născut poetul, editorul, traducătorul şi criticul american de origine jamaicană Louis Simpson, cunoscut mai ales pentru scrierile despre latura întunecată a suburbiilor americane; câştigător, în anul 1964, al Premiului Pulitzer pentru „At the End of the Open Road” (m. 2012)
– 1927: S-a născut Mstislav Rostropovici, violoncelist, dirijor şi profesor rus (m. 2007)
– 1931: A murit scriitorul englez Arnold Bennett (n. 1867)
– 1935: S-a născut scriitorul şi eseistul argentinian Abelardo Castillo (m. 2017)
– 1963: S-a născut Quentin Tarantino, regizor de film, scenarist, producător şi actor american
– 1967: A murit chimistul ceh Jaroslav Heyrovský, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1959 (n. 1890)
– 1968: A murit, într-o catastrofă aviatică, în timpul unui antrenament, cosmonautul rus Iuri Gagarin, primul om care a zburat în Cosmos (la 12.IV.1961, la bordul navei „Vostok”; zborul a durat 89,1 minute, nava înconjurând Pământul o singură dată) (n. 1934)
– 1970: S-a născut Mariah Carey, cântăreaţă de muzică pop şi R&B, compozitoare, producătoare şi actriţă americană. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1969
– 1975: S-a născut Fergie (pe numele său adevărat Stacy Ann Ferguson), cântăreață, compozitoare și actriță americană (vocalistă a trupelor Wild Orchid şi The Black Eyed Peas)
– 1981: A murit Mao Dun (pseudonimul lui Shen Dehong sau Shen Yanbing), romancier, critic cultural şi jurnalist chinez; ministru al Culturii din China din 1949 până în 1965; cunoscut drept unul dintre cei mai importanţi romancieri realişti ai Chinei moderne; cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt „Miezul nopţii” şi „Viermii de mătase ai primăverii”; a mai scris şi un număr mare de povestiri (n. 1896)
– 2002: A murit Billy Wilder (nume real: Samuel Wilder), scenarist, regizor, producător şi actor american de film; considerat un maestru al comediei americane (n. 1906, în Austria)
– 2003: A murit actorul, regizorul şi scenaristul francez Daniel Ceccaldi (n. 1927)
– 2006: A murit Stanislaw Lem, scriitor polonez de romane science fiction (multe dintre ele ecranizate) şi filosof (n. 1921)
– 2018: A murit actrița franceză Stéphane Audran (n. 1932) – 1 an