Pe 15 martie 1954 începe să emită Radio Cluj, primul post regional al Radiodifuziunii Române · întâiul său director este Ludovic Raţiu, urmat de scriitorul Vasile Rebreanu, din 1969 până la desfiinţarea din 1985 · directoratul lui Vasile Rebreanu este „perioada de aur” a postului, din punctul de vedere al creativităţii şi al varietăţii programelor · în vremea deschiderii politice şi ideologice de la sfârşitul anilor ’60, Studioul din Cluj adună adevăraţi profesionişti, tineri absolvenţi de facultăţi, pasionaţi de jurnalismul de radio · în anii ’70 ajunge să emită 6 ore pe zi în timpul săptămânii şi 4 ore şi jumătate duminica.
Soţii Ivaneş, Stela Maria şi Constantin, au fost timp de 20 de ani embleme ale postului Radio Cluj. Amândoi scriitori, mari personalităţi ale Transilvaniei, iubitori de muzică, natură şi culoare, soţii Ivaneş spun şi astăzi cu strălucire în ochi „suntem realmente împătimiţi de Radio” – şi cu greu îşi dau rând, atunci când e vorba să povestească despre meseria lor.
Steluţa – cum o alintau colegii -, autor al romanului Confesiuni necenzurate şi al altor scrieri, a fost un excelent realizator de emisiuni la Radio Cluj. Este licenţiată în filosofie şi istorie, doctor în filosofia ştiinţei şi politologie. La Radio Cluj a început prin a face emisiuni pentru copii (1965), iar apoi emisiuni de ştiinţă serios documentate şi plăcut prezentate. Împreună cu soţul ei, a realizat interviuri cu mari oameni de cultură din Cluj şi din întreaga ţară.
Despre Constantin Ivaneş (Nini, pentru prieteni, Sergiu Alex, pentru cititori), colegii de Radio spun că este „un om de muzică extraordinar”. Absolvent al Facultăţii de Istorie din Cluj, un foarte bun traducător din italiană (a tradus Scrisoare a unui copil nicicând născut, cartea Orianei Fallaci), este creatorul unei emisiuni-spectacol, Acusticon, cu care s-a mândrit Studioul de Radio Cluj. De la primul spectacol, difuzat în 7 iunie 1968, până la ultimul, înaintea închiderii postului, au fost zeci de Acusticon cu un succes enorm. Ele aveau să continuie şi după 1990… În afară de acestea, Constantin Ivaneş a fost autorul multor emisiuni în care a indus ascultătorilor iubirea pentru muzica adevărată, de calitate.
Constantin Ivaneş: „Corneliu Rusu a fost foarte amabil şi m-a invitat o dată, într-un an, zice: <Hai la Radio Cluj, te invit să facem o imprimare, o emisiune cu tema cutare şi care va intra în emisie la ora 6.20. Ţin minte şi acuma, într-o dimineaţă… în sediul vechi, aici pe Rákoczi… […]
Stela Ivaneş: Erau două case, o casă mai mare şi o căsuţă în spate, în care erau Redacţia Tineret şi Cultural. […] Şi în spate era o căsuţă care nu era chiar căsuţă, că erau două secţii şi Secţia scrisori, trei secţii erau acolo…
Şi ce aţi simţit când v-aţi dus prima oară acolo?
Constantin Ivaneş: Vă spun ce… Mă duce Corneliu Rusu într-o cabină – erau foarte puţine cabine de ascultare, în afară de cele două studiouri, dintr-unul se făcea şi emisia, între orele 15 şi 16, ţin minte şi acuma. Atunci se închidea tot, se făcea emisia şi pe urmă iarăşi se putea imprima. […] Corneliu Rusu, zice: <Hai până jos, ca să montăm ce am făcut…>, nu ştiu ce, nu ştiu cum. Şi până a le monta, Corneliu Rusu ia o bandă dintr-o cutie şi-mi pune. Era o muzică, o melodie oarecare, nu ţin minte ce melodie era. Atunci am ascultat prima dată melodia curată, cea care pleacă de la un radio către staţie. Ca atare, eu nu mai scultam cum fierbe staţia într-un difuzor. Nu mai acultam muzica cum fierbe, ascultam muzica originală, cum este ea pe bandă, cum pleacă ea dintr-un radio. Pentru mine acest aspect a fost o descoperire uluitoare! Mi-am dat seama ce înseamnă adevăratul sound, cel care pleacă din Radio! Nu discut acum caracterul muzical al piesei, nu caracterul tehnic…
Stela Ivaneş: …aşa s-a născut o dragoste, că noi suntem, să ştiţi, realmente împătimiţi de Radio! Am folosit acest cuvânt, cu toate că mă tem de cuvinte mari, dar uite că a rămas, după atâţia ani! […] Toţi cei care ajunsesem în perioada aceea acolo, şi eu şi Constantin Ivaneş şi Horia Bădescu şi Cornel Udrea – ca să-i numesc numai pe câţiva – toţi aveam o chemare spre asta, ceea ce s-a şi dovedit în ani, că ne-am urmat acest drum. Deci, pe undeva venea şi din noi, că numai aşa am putut să rezistăm opreliştilor pe care le-am resimţit şi noi.
Acuma, odată cu venirea lui Vasile Rebreanu pe care noi realmente l-am adorat, aşa cum era el, cu mutrişoara aia a lui boemă şi cu un ochi verde şi cu unul albastru… mutră de bonom şi de boem şi un intelectual. Deci, a introdus o atmosferă intelectuală în Radio, care… nu mai era <jenă>, să zicem, că ai dorinţa să fii intelectual rafinat, pentru că el era aşa. Avea dragostea asta pentru literatura română, îl adora pe Eminescu, ţin minte ce sărbători frumoase făceam de ziua lui Eminescu! Deci, toate chestiile astea marchează şi strâng aşa, e ca un fel de liant sufletesc, colorează tot efortul ăsta al nostru creativ, dar îl şi stimulează… Şi atunci probabil că am şi simţit nevoia să facem chiar mai mult decât Radio, atunci am început şi eu să scriu şi Nini şi Horia şi Cornel.
Dumneavoastră aţi făcut de la început emisiuni de ştiinţă?
Stela Ivaneş: Nu, eu am făcut la început vreo… nici nu mai ştiu câţi ani, vreo doi-trei ani emisiuni de copii, dar tot aşa, cu spectacole foarte frumoase, dar la manieră profesionistă, nu serbări. Şi după aceea am făcut emisiuni de ştiinţă, enmisiuni culturale, spectacole, concursuri cu public, am făcut de toate! […] Am făcut şi ştiri la început, adică mie mi se pare că o meserie ca a noastră trebuie luată aşa, de la început, ştiţi? Adică, când am intrat în Radio cu asta am început, cu ştiri, cu note, cu reportaj scris, cu interviuri… […], deci toate genurile. Acuma, din păcate, văd că nu se mai… parcă s-a uitat că există mai multe genuri radiofonice. […]
Gândiţi-vă că atunci când am ajuns eu în Radio – şi şi când a ajuns Nini – acolo erau foşti muncitori care erau responsabili la gazeta de perete din uzine şi din fabrici, aduşi la Radio şi făcuţi redactori, care săracii habar n-aveau! Foarte drăguţi altfel, şi colegi simpatici, dar care nu puteau, nici n-aveau şcoală, nici nu ştiu dacă aveau liceul terminat, o şcoală din asta tehnică, de meserii. Deci, atunci a început o selecţie de cultură, de aptitudini, de talent, care după aceea a început să se piardă pe parcurs… […]
Constantin Ivaneş: Vasile Rebreanu avea o calitate: era scriitor. Deci, el nu venea dintr-un mediu politic, nu venea de la o redacţie a Partidului Comunist, încât să aplice la Radio…
Stela Ivaneş: …şi mai era ceva: Vasile era membru în Marea Adunare Naţională şi această calitate a lui din epocă i-a conferit o autoritate, încât el putea face anumite lucruri pe care nu le puteau face la voi, la Bucureşti, de exemplu, deloc! […] Radio Cluj a fost primul studio din ţară – şi cred că singurul! – unde în epoca comunistă s-au difuzat colinde religioase de Crăciun! Da, ne-a strâns pe toţi şi a zis: <Copii, vine Crăciunul noi suntem creştini, credem în Dumnezeu, vreau să văd colinzi!> Vă daţi seama, în epoca comunistă!…
Constantin Ivaneş: Eu aveam 25 de ani atuncea şi eram foarte-foarte împătimit, cum v-am mai spus, de Radio. Bun… Rebreanu mă cunoştea foarte bine, ca om şi ca profesionist şi [ştia] ce pot eu la vârsta aceea. Şi mă cheamă într-o zi şi zice: <Măi, tu mi-ai vorbit într-o zi de un spectacol de artă neagră…> I-am povestit eu, aşa, la o cafea, la nu ştiu ce, <Uitaţi, maestre, am citit ceva, am văzut ceva… Ce-ar fi să facem un spectacol aici, la Radio>, că noi, la noul Radio care existăşi acuma [aveam] o sală foarte mare, sală de imprimări, dar studioul acela îl foloseam ca sală de spectacole. Şi zice Rebreanu, care foarte repede percuta: <Ştii de? Ia fă-l! Fă un proiect şi hai să discutăm…> Eu, care n-am vorbit [serios] chiar sută la sută… i-am spus cam ce am citit, ce am văzut, nu mă gândeam neapărat la un spectacol. <Bun>, zic eu, <bun, iată o idee!>… Scurtez: în octombrie 1970, ca urmare a muncii foarte-foarte intense pentru un asemenea spectacol, fac un spectacol care s-a numit Acusticon Spiritul artei negre …
Stela Ivaneş: Superb, absolut superb!
Constantin Ivaneş: …cu public, spectacol cu public…
Stela Ivaneş: …pentru studenţi reluat şi transmis în direct…
Constantin Ivaneş: Bun, ce a conţinut acest spectacol… Ţin minte şi acum că afişul mi l-a făcut un scenograf de la Opera maghiară, Ovidiu Sturza se numea, Dumnezeu să-l ierte, şi nu numai cu afişul, ci şi scena – scena sub formă de tam-tam african, colorat frumos… deci Rebreanu şi-a dat sema că poate ieşi de aici un spectacol frumos şi de răsunet pentru Radio Cluj… […] Radioul se numea Studioul de Radio Cluj sau Studioul Teritorial de Radio Cluj, atât! Atunci… aşa se numea…
Şi a investit, a chemat repede contabila, <Măi, fată, pentru afiş şi pentru aia, pentru sală… > Bun! … În ce a constat spectacolul? Teatru, Târfa cu respect. Unde, în Bucureşti, ar fi apărut la un teatru acest titlu al lui Jean Paul Sartre?!… cu Melania Ursu în rolul principal, de la Teatrul Naţional de aicea… şi cu o trupă tot de la Teatrul Naţional… […] După aceea am mai avut jazz…
Stela Ivaneş: Inclusiv, să faci spectacol de jazz în vremurile alea, gândiţi-vă ce era… era <muzică decadentă>!
Constantin Ivaneş: Ce am făcut pentru jazz? Două lucruri. M-am dus la Bucureşti la Televiziune şi i-am rugat pe colegii de acolo să-mi dea o copie a unui concert cu Golden Gate Quartet, quartetul de negri care cânta gospel, să-l pot folosi în acest spectacol. Şi colegii de la Bucureşti au zis: <Măi, e greu, ca n-avem aicea…> – eu ştiam că l-au dat pe post, o bucăţică, un fragment. Zice: <E la Jilava…>, acolo erau arhivele… În sfârşit, scurtez. M-au ajutat, s-au dus după film, l-au adus în Televiziune, l-au copiat şi mi l-au pus în braţe! Şi nu numai că mi l-au pus în braţe, dar au copiat filmul, nu cu receptare optică, că nu puteam să difuzăm optica sunetului, ci cu receptare magnetică a sunetului. E o chestie tehnică pe care eu o ştiam, deci noi, ca să putem da public, aveam nevoie de un aparat de proiecţie care să poată să detecteze, din punct de vedere magnetic, sunetul. Şi pentru asta a trebuit să merg la şcoli şi la licee, să aducem aparate de acolo. Bun…
Am adus filmul aicea, am invitat-o pe Elena Constantinescu – care era cântăreaţă de jazz – să cânte, împreună cu o formaţie de jazz pe scenă, live. A venit şi a cântat. După aceea, balet […] balet negru, cu o trupă […] cu unul din Sudan, Benavi el Hadi se numea […] , era un student din Sudan care învăţa aicea şi care a învăţat foarte bine româneşte şi a terminat cu Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie în faţa publicului. Spectacolul a durat circa două ore şi jumătate, cu un succes extraordinar, în sală având… în vestibul, înainte de a intra, era o expoziţie în hol, expoziţie de artă africană, luată prin custodie de la diverşi, persoane pe care noi le cunoşteam, care au fost în Africa şi ni le-au oferit. […]
Stela Ivaneş: Noi stăteam foarte mult în Radio, acolo era viaţa noastră! Nu aşa, că ne facem treaba şi plecăm… cum se întâmplă astăzi. Şi toţi eram ca şi o familie, adică ne păsa unii de alţii, lucrul ăsta nu se mai întâmplă astăzi.
Petreceri făceaţi?
Stela Ivaneş: Da! Bineînţeles, muzică, dans…
Constantin Ivaneş: De ziua ta…
Stela Ivaneş: …când am împlinit eu 30 de ani… […] ce grozav a fost! […] Eram tineri şi rezistam, că am stat enorm de mult timp acolo… şi dădeau telefon ăştia, crainicii, în direct, <Nu mâcaţi tot, lăsaţi-mi şi mie!> – fiindcă fiecare ducea acolo câte ceva bunătăţi. Şi era atmosferă aşa, mai unită…”
[Interviu de Silvia Iliescu, 2017]
