Zilele Filmului Românesc de la Berlin Rekonstruktion Filmland Rumänien IV, organizate de Institutul Cultural Român din Berlin în colaborare cu cinematograful Zeughaus, se încheie săptămâna aceasta.
Publicul berlinez a avut ocazia să vizioneze începând cu data de 26 februarie 2019 șaptesprezece producții cinematografice recente și să ia parte la patru discuții după proiecții cu cineaștii Ivana Mladenovic – regizoarea filmului „Soldații. Poveste din Ferentari”, Xandra Popescu – scenarista filmului „Vânătoare”, Bianca Oana – producătoarea filmului „Touch me Not” și Dana Bunescu-monteuza filmului „Ana, mon Amour”.
Săptămâna aceasta, cinefilii capitalei germane mai au șansa de a vedea ultimele două producții cinematografice din festival: filmul „Câini” de Bogdan Miriță, în seara de 28 februarie și filmul „Aferim”, de Radu Jude, care va încheia seria Rekonstruktion. Filmland Rumänien IV în seara de 30 martie. Ambele producții au fost premiate la festivaluri internaționale de prestigiu. Filmul „Aferim” a fost recompensat cu un Urs de Argint pentru Regie la Festivalul de Film de Berlin din 2015, iar thrillerul „Câini” a obținut premiul Fipresci al secțiuni Un Certain Regard la Cannes Film Festival 2017.
Zeughauskino Berlin este cinemateca oficială din cadrul Muzeului Național de Istorie (din patrimoniul arhitectural german), deține 170 de locuri și este situată central, lângă Universitatea Humboldt. Programul oferit de acest spațiu se pliază pe definiția unui cinematograf de artă și oferă doar serii de filme cu diferite tematici și provenind din toate colțurile lumii.