Președintele Klaus Iohannis a convocat joi un referendum pe 26 mai, în încercarea de a dejuca o campanie a Partidului Social Democrat (PSD) de la guvernare menită să submineze legislația anticorupție.
Mii de români au protestat luna trecută în toată țara după ce guvernul adoptase o ordonanță de urgență care, conform opozanților, erodează independența procurorilor dintr-unul dintre cele mai corupte state ale UE.
Aprobată fără vreo dezbatere publică, ordonanța a fost cea mai nouă dintr-o serie de schimbări legislative și de personal operate de PSD de la preluarea puterii în urmă cu doi ani, care au provocat îngrijorarea UE și SUA cu privire la statul de drept din România.
„PSD continuă să asalteze justiția de când a venit la putere”, a declarat joi președintele de centru Klaus Iohannis.
„Justiția este o chestiune de interes național, iar cetățenii au dreptul suveran de a decide dacă permit sau nu corupției să devină politică de stat”, a declarat el cu ocazia anunțării referendumului.
PSD a declarat în mod repetat că mutările sale din sfera justiției sunt menite a remedia abuzuri comise de procurori și judecători.
Președintele țării are atribuția de a convoca referendumuri în privința unor chestiuni pe care le consideră de interes național. Referendumul din 26 mai va coincide cu alegerile europene.
Luna trecută un comitet al Parlamentului European a susținut-o pe fosta șefă anticorupție a României, Laura Codruța Kovesi, pentru a deveni primul procuror anti-fraudă al UE, în ciuda opoziției guvernului PSD de la București, care a și dat-o afară.
România deține președinția rotativă a UE până pe 30 iunie, însă cazul Kovesi a slăbit și mai mult poziția Bucureștilor în cadrul blocului și coincide cu o inițiativă a UE de a condiția parțial de respectarea statului de drept finanțarea țărilor membre din următorul buget pe termen lung al UE, începând din 2021.
Ultimul referendum din România a avut loc pe 7 octombrie, pentru amendarea definiției constituționale a mariajului ca fiind „între un bărbat și o femeie”, în locul formulării sexual neutre „soți”. Prezența la vot a fost prea mică pentru a fi validat, prezentându-se doar 20% din electorat, comparativ cu pragul obligatoriu de 30%.
REUTERS (Marea Britanie), 28 martie 2019
Articol de Radu-Sorin Marinas
Traducere: Andrei Suba – RADOR