România, alături de alte 180 de ţări, marchează astăzi Ora Pământului, în intervalul 20:30 – 21:30. Participanţii la această mişcare voluntară de mediu atrag astfel atenţia asupra schimbărilor climatice şi pierderii biodiversităţii.
Timp de 60 de minute, în mai multe oraşe din ţară se va stinge lumina, un gest simbolic de conştientizare a importanţei protejării planetei. O companie a făcut un calcul potrivit căruia dacă fiecare român ar stinge lumina în această perioadă, s-ar economisi peste 1 milion de kilowaţi oră, suficient pentru furnizarea de energie electrică necesară unui orăşel de 7000 de gospodării, timp de un an. Ora Pământului va fi marcată prin spectacole, curse de biciclete, observaţii astronomice şi lansări de lampioane. Palatul Cotroceni şi Palatul Parlamentului din Bucureşti vor fi cufundate în beznă. Şi la Ploieşti, în unele zone va fi oprit iluminatul public stradal şi vor fi organizate concerte, ateliere de creaţie şi un flash mob. De asemenea, la Bârlad se va opri iluminatul public şi vor avea loc observaţii astronomice, ne informează Nicoleta Stoian, reporter RRA./dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -30 martie