Ministerul Apărării Naționale a dat startul înscrierilor on-line pentru a patra ediţie a Crosului dedicat veteranilor de război VeteRUN, eveniment ce se va desfăşura duminică, 5 mai, de la ora 09.00, pe traseul Piaţa Presei Libere, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle şi retur.

Detalii privind regulamentul competiției, modalitatea de înscriere, traseul, premiile acordate, precum şi programul complet al evenimentului pot fi obţinute accesând site-ul http://veterun.armataromaniei.ro.

Crosul, organizat cu sprijinul Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, este o mişcare populară prin care cetățenii, alături de militari ai Armatei României, își pot arăta respectul şi preţuirea pentru veteranii de război care au participat la cel de-Al Doilea Război Mondial. Evenimentul face parte din cadrul manifestărilor organizate de Ministerul Apărării Naţionale cu ocazia sărbătoririi Zilei Veteranilor de război – 29 Aprilie.

La întrecerea sportivă pot lua parte, alături de militarii care au participat la misiuni în Afganistan, Irak și Balcanii de Vest, copii, tineri şi adulți civili care doresc să-i onoreze, prin această participare, pe veteranii de război.

Doritorii se pot înscrie la cros și în dimineața zilei de 5 mai, între orele 8.00 și 9.00, în zona de START, la intrarea în Parcul Herăstrău dinspre Pavilionul H.

x x x

 

În ultimii patru ani, Ministerul Apărării Naţionale a derulat o campanie de informare pentru a readuce în atenţia publică importanţa veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial şi a veteranilor din teatrele de operaţii.

 

Biroul de presă al MApN