După consolidarea la putere a comuniştilor, aceştia se preocupă de sporirea şi perfecţionarea mijloacelor de propagandă · în decembrie 1952 Consiliul de Miniştri autorizează înfiinţarea comitetelor regionale de radio · până în 1953 intraseră în funcţiune câteva emiţătoare: la Tâcăbeşti, Timişoara, Craiova, Cluj · în ianuarie 1953 Comitetul de Radio subordonat Consiliului de Miniştri hotărăşte amenajarea Casei Radio din Craiova, pe strada Ştirbei Vodă nr.3 · în mai 1954 clădirea are amenajate câteva studiouri: unul pentru înregistrări muzicale, unul pentru crainici, cabine de regie tehnică, de copiere şi fonotecare, fonotecă · pe primul stat de plată sunt 7 angajaţi: un director, trei redactori, un contabil, o femeie de serviciu, un portar · la 6 iunie 1954, la ora 14.00, începe prima emisie care durează o oră.
După aproximativ 10 ani de funcţionare cu puţini redactori şi mai mulţi voluntari, Radio Craiova a căutat să-şi formeze o nouă echipă, de tineri. Mihai Nicola a fost angajat în 1966 şi a trebuit să dea concurs pentru postul de redactor. Din cinci candidaţi au reuşit atunci doar doi, iar el a fost unul dintre cei doi. Toţi au avut de făcut un reportaj – Mihai Nicola l-a făcut într-un sat – şi au avut de dat o probă de microfon. De atunci şi până la închiderea postului, Mihai Nicola a făcut cu devotement şi entuziasm o muncă ce i-a dat mari satisfacţii. Printre altele, în 1974 a început să realizeze emisiunea Radiorama unei nopţi de vară, o emisiune vie care se detaşa de celealte, în general stereotipe. Radio Craiova avea să-i marcheze în aşa măsură viaţa, încât după pensionare i-a făcut plăcere să-i studieze şi trecutul, cercetându-l în arhive.
„<Aici Studioul Regional de Radio Craiova. Transmitem pe staţia de radio cu lungimea de undă de 206 metri. Stimaţi ascultători, bună ziua!> Cu acest generic lansat în eter, într-o duminică de 6 iunie 1954, Craiova intra în constelaţia radiofoniei româneşti, bătând la porţile unui destin remarcabil şi în ansamblu prodigios.
Emisiunea inaugurală a avut loc între orele 14.00 şi 15.00, urmând ca schema de program zilnic să se situeze, începând cu ora 16.00, pe tot parcursul unei ore, în zilele următoare. Era un început modest, precum modestă era şi dotarea tehnică şi logistic, într-o clădire ce fusese cândva o vilă citadină, cu peron şi remiză pentru un automobile de epocă. Modestă era şi antena emiţătoare situată lângă o localitate gorjeană, Turceni, la adăpostul unor dealuri, construită de germani şi folosind aceste dealuri ca o oglindă reflectorizantă pentru a dirija fascicolele de undă spre zone din afara ţării, unde se preconizau operaţiuni militare ulterioare. […] O vreme, la studioul nostru au lucrat benevol sau plătit temporar o serie de cadre de specialişti de la Universitate, de la Comitetul pentru Cultură, de la Şcoala populară de artă, actori de la Teatrul Naţional care au fost şi crainici, muzicieni şi folclorişti. Mi-aduc aminte că eu însumi am ascultat emisiunea inaugurală pe când eram elev de liceu, la difuzorul staţiei de radio-amplificare cu care am copilărit. […]
Imobilismul din primul deceniu de activitate face loc în anii ’60 ai mileniului trecut unui dinamism aşteptat cu mult interes, printre care mărirea parcului auto, mansardarea imensului pod al clădirii, în încăperile nou-create mutându-se practic întreaga redactie şi găsirea unui loc pentru copiere, fonotecare şi ascultare, foarte necesară pentru realizarea emisinilor noastre. A crescut şi parcul auto şi mai ales s-a dat în folosinţă o antenă la Târgu Jiu, cu o frecvenţă de 558 kHz, lungimea de undă de 538 m, cu o putere de 400 kW. Din acest moment, emisiunile de la Craiova pot căpăta atributul de <naţionale>, fiind perfect receptate în toată Oltenia, în vestul Munteniei, iar pe sub arcul Carpatic, până în sudul Moldovei. Tot aşa de bine se receptează postul, din acest moment, în zonele de peste Dunăre locuite de etnici minoritari români, iar concomitent se instalează o tehnică mai evoluată cu tranzistori.
Încep anii de maturitate ai studioului craiovean. Schema de program se dezvoltă semnificativ şi se arborifică, după ce câştigăm o dezvoltare la 4 ore de emisie în 1980 şi la 6 ore în 1982.[…]
De la început, emisiunea postului de Radio Craiova a fost receptată cu interes şi entuziasm de ascultători, cea ce a făcut ca postul să se impună ca lider de audienţă în zonă. Mulţi ascultători ne spuneau că atunci când au cumpărat aparatele de radio – erau puţine pe vremea aceea – au rugat vânzătorii să-l fixeze pe Radio Craiova şi acolo au rămas. Ce i-a atras? În primul rând, profesionalismul actului gazetăresc, savoarea inconfundabilă oltenească, vocile şi structurile expresivităţii gazetăreşti, efervescenţa care se manifesta în toate actele noastre, toate respectând riguros limba literară, fără să facem concesii dialectale. Şi totuşi era o marcă inconfundabil oltenească!
Apoi, numeroasele contacte ale redactorilor în teritoriu, cunoştinţe personale transformându-se în prietenii. Contactul cu realitatea nemijlocită era profesiunea de credinţă a personalului nostru: teren-teren-teren era un scop şi un mijloc. Şi astfel, teritoriul oltenesc a fost <defrişat> de valorile spirituale, istorice, culturale, etnografice, folclorice şi conservate astăzi în fonotecă. […]
Noi trecuserăm la prezentarea directă a emisiunilor, nu se mai făceau înregistrări prealabile, dar bineînţeles că se citea de fapt un text care fusese aprobat de factorii de răspundere şi respectiv de cenzură. Eu făceam pe atunci Magazinul duminical care avea două ore, de fapt o emisiune pe care am păstorit-o vreo 20 de ani. Într-o săptămână am avut şi eu nevoie de o duminică petrecută în familie şi am înregistrat emisiunea, ceea ce nu mai făceam demult. O emisiune de două ore se înregistra destul de greu şi, cu reluări şi cu manevre tehnice, dura ore în şir. Am inserat în comperaj o informaţie care pornea de la o imaginară reducere a celor 5 miliarde de ani ai pământului la ultima zi a unui an şi erau acolo câteva lucruri interesante, de pildă primele apariţii celulare de viaţă erau la ora 4 după amiază, alte specii apăreau mai târziu, dinozaurii pe la ora 11, 10 sau 11 seara, iar omul la fără 5. Dintre care, Homo Sapiens doar cu 20 de secunde înainte de Revelion, de miezul nopţii. Bun, informaţia s-a stocat pe bandă, două ore de emisie montate pe bandă, eu plec cu familia.
Joi seara însă, la o emisiune de ştiri şi noutăţi din lumea largă, Radio Europa Liberă difuzează aceeaşi informaţie, fără nicio conotaţie politică, ce e drept. Vorba lui Caragiale: <A naibii fatalitate!> Am zis ce-o fi să fie şi n-am intervenit în bandă, să fac o corectură şi să scot informaţia. Rezultatul: cineva a avut iscusinţa să asculte cele două surse sau să primească un raport. Marţi mă cheamă directorul şi mă întreabă mieros de unde am informaţia respectivă pentru că vrea şi un coleg de la Bucureşti să o caute. Eram gata, am oferit pe loc date despre titlul cărţii, autor, editură, data apariţiei, pagina, fragmentul etc. Era vorba despre o carte din colecţia <Cristal>, pe care eu o cumpăram pentru copil şi care mi se pare că se chema chiar Vârstele pământului. Ei, mi-am zis, e o simplă cioncidenţă.
Dar cu sau fără asemenea incidente <picante>, în ciuda unui marasm editorial care se instala tot mai mult în anii ’80, schema de program a studioului a atins un maxim de maturitate profesională, propunând emisiuni cu un contur inconfundabil, care invitau la microfon personalităţi şi talente de notorietare naţională şi in primul rând zonală. […]
Printre emisiunile vremii : Matinal, Post-meridian, Magazin duminical, Brâncuşiana – realizată de Cornel Sorescu şi care a fost cea mai amplă monografie radiofonică, cu concursul şi al Radioului central şi al multor oameni de artă critici – Historia magistra vitae, Agora literară, Atlas folcloric […] şi altele.
Şedinţe de redacţie se ţineau săptâmânal?
Da, da. De regulă lunea…
Ce se discuta? Vi se dădeau indicaţii ce să scrieţi, ce nu aveţi voie să scrieţi? Exista o listă cu personalităţi interzise despre care nu aveaţi voie să pomeniţi?
Nu, să vă spun drept… poate or fi fost şi indicaţii aşa, câteodată, să nu ne atingem de nu ştiu ce subiect. Dar nu, era de fapt… aşa, un colocviu despre ce mai ştim din teren, ce subiecte am avea noi, redactorii, care prezintă interes, ce indicaţii mai veneau şi de sus şi ce teme trebuiau să fie exploatate mai pe larg. Nu, n-a fost un climat de impunere şi mai ales că nu veneau factori din afară, era între noi. Şi mai era şi contactul bilateral zilnic; redactorul şef sau directorul ne chema şi ne consulta cum aş vedea un subiect tratat aşa, aşa, aşa. Mai ales că noi atuncea trebuia să ne punem la curent… De pildă, îmi aduc aminte a fost la un moment dat în vogă forajul cu sape cu diamante. Şi am făcut o documentare, i-a plăcut şi directorului, m-a întrebat: <De unde ştii atâtea?> <M-am dus la bibliotecă şi am citit…>
Exista în structura programelor o proporţie în care trebuia să vorbiţi despre partid, despre Ceauşescu?
Da… Cum să spun, se subînţelegea, nu s-a bătut niciodată nicovala pe tema asta, dar bineînţeles că ni se atrăgea atenţia să ne referim şi la sursele respective. Iar eu odată am făcut o emisiune, Radiorama unei nopţi de vară, aşa, o descindere în cursul nopţii în mediile profesionale unde se lucrează noaptea: la maternităţi, la uzina electrică, la brutării. Am prezentat-o într-o dimineaţă şi – era prima de genul ăsta, chiar în direct – şi după aia a avut loc o analiză în studio. Am avut jumate-jumate, jumate mi-au reproşat că nu am pomenint niciodată numele secretarului general [Ceauşescu], n-am pomenit congresul, nu ştiu care era atunci, nu se ajunsese la al XIII-lea, şi că a fost neutră din punct de vedere politic. Nu puteam să le răspund, <bă, fraţilor, noaptea nu stai să faci politică, noaptea coci pâine, livrezi curent, depistezi defecţiuni pe linia de energie electrică, faci alte treburi!> Ei, nu puteam să le răspund aşa, am înghiţit şi am tăcut. Dar de la biroul de coordonare al studiourilor – nu era department atuncea – studiourilor teritoriale, şeful departamentului a fost în vizită la Craiova, se iscase un pic de tevatură şi a zis: <Nu vă ţin pe voi curelele să faceţi întotdeauna aşa ceva!>”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2018]
