Gestul preşedintelui american prin care a recunoscut autoritatea statului Israel asupra Înălţimilor Golan a surprins opinia publică internaţională. Teritoriul în cauză, care are o suprafață mai mică decât jumătate din judeţul Covasna, a fost ocupat de Israel în anul 1967 de la Siria, dar are o importanţă strategică. Comunitatea internaţională nu a recunoscut până acum această regiune ca parte al Israelului, dar nici nu a sancţionat în vreun fel anexarea acesteia. Gestul lui Donald Trump însă ar putea să reaprindă discuţiile pe această temă.
Spre deosebire de Cisiordania şi Ghaza – ocupate de Israel tot în războiul de şase zile din 1967 – Înălţimea Golan nu prezintă imaginea unui câmp de luptă, cu garduri din sârmă ghimpată, cu turnuri de veghe, cu tranşee şi obuzuri trase din toate direcţiile. Dimpotrivă, este o zonă turistică placută, preferată şi de străini, cu frumoasele păduri ale sultanilor de Ayyubid, cu cascade, parcuri naţionale, trasee turistice, hoteluri, pivniţe de vin, pensiuni cu mâncăruri koşher şi în care se află singura zonă din Israel unde se poate schia.
Toate acestea dovedesc faptul că statutul regiunii de doar 1200 de km² este acceptat tacit de către toate părţile. Siria nu este în situaţia de a putea revendica Înălţimile Golan, iar celelalte state nu au un interes major în această problemă, suveranitatea Israelului asupra acestui teritoriu practic nu este ameninţată. Tot în acest mod a interpretat și Tel Aviv situaţia, atunci când a plantat viță de vie pe terenul vulcanic foarte propice pentru această plantă. Astfel de investiţii se fac doar atunci, când există certitudinea că teritoriul va rămâne netulburat pentru cel puţin câteva decenii.
A fost ocupată într-o singură zi în amonte
Desigur Israel nu a ocupat acest teritoriu doar pentru peisajul bucolic, ci pentru că potrivit Jerusalem Center for Public Affeirs, „este o linie de apărare aproape perfectă”. În anul 1948, graniţa de nord-vest a Israelului a fost stabilită la valea râului Iordan, care este cu 200 de metri sub nivelul mării. De aici însă spre est terenul se înalţă abrupt şi la 15-20 de km. de Valea Iordanului ajunge la 1500-2000 de metri înălţime, după care spre Siria înălţimea coboară iarăşi, însă mai lin. În anul 1967 Siria era în coaliţie cu Iordania şi Egipt şi de pe Înălţimile Golan putea să observe şi să lovească ţinte din nordul Izraelului, cu alte cuvinte avea o poziţie strategică favorabilă faţă de Israel.
Din acest motiv, Israel nu a atacat Înălţimile Golan în timpul războiului de şase zile, până la obţinerea victoriei totale în Cisiordania şi Peninsula Sinai. În ultima zi a războiului, parţial la sugestia americanilor armata israeliană a declanșat un atac fulgerător şi a cucerit teritoriul, urcând pe terenul abrupt în focul inamic. Luptele au fost dure şi s-au soldat cu multe victime în ambele tabere, dar s-au încheiat cu victoria totală a forţelor israeliene. În anul 1973 Siria – în cadrul războiului Yom Kippur – a încercat să recucerească teritoriul, dar fără succes. Conflictul s-a încheiat în anul 1974, atunci când ONU a creat o zonă demilitarizată între cele două state.
În ceea ce priveşte componenţa etnică a populaţiei regiunii, înainte de anul 1967, majoritatea ei făcea parte din minoritatea druză (o comunitate care vorbeşte limba arabă, dar are o origine genetică şi o religie distinctă) alături de aceștia mai trăiau în zonă arabi şi mai puţini evrei. În timpul războiului din anul 1967 s-au refugiat zeci de mii de persoane care nu erau evrei, iar autorităţile israeliene – la fel ca în cazul palestinienilor – nu le-au permis să revină, invocând riscul de securitate. Colonizarea evreilor pe Înălţimile Golan a început imediat după încheierea armistiţiului. În prezent în zonă trăiesc 26 de mii de evrei şi 22 de mii de druzi. Statul Israel a oferit cetăţenie druzilor, însă doar 1700 dintre aceștia au acceptat să fie cetăţeni israelieni. Majoritatea lor – spre deosebire de ceilalţi druzi din Izrael – nu sunt loiali statului în care trăiesc.
Israel ar fi acceptat pactul teritoriu pentru pace, dar nu a mai avut nevoie de pace
În ciuda integrării administrative şi demografice, Israel a considerat Înălţimile Golan drept o monedă de schimb pentru consolidarea securităţii în zonă. În anul 2010, premierul israelian Benjamin Netanyahu practic a convenit împreună cu preşedintele sirian Bashar al-Assad să retrocedeze Înălţimile Golan cu condiția ca Siria să rupă relaţiile cu Iran. Atunci părea că printr-un astfel de acord se va rezolva şi situaţia din Liban, iar unii analişti vorbeau despre un succes istoric al diplomaţiei israeliene, comparabil cu acordul de la Camp David, prin care s-a pus capăt conflictului israeliano-egiptean. Numai că dilemele s-au rezolvat odată cu izbucnirea războiului civil din Siria. Din acel moment Israel nu numai că nu a mai dorit, dar nici nu ar mai fi avut cu cine să încheie o înţelegere.
Motivele administraţiei americane
În condiţiile în care statutul Înălţimilor Golan nu a constituit o problemă internaţională stringentă, cu excepția regimului preşedintelui Assad, nimeni nu a pus pe ordinea de zi reglementarea legală a problemei, este greu de înţeles de ce a adoptat Trump o asemenea decizie care a generat reacţii adverse din partea statelor arabe şi a Turciei. Cei mai mulţi analişti cred că este vorba despre ambiţia peşedintelui american de a obţine succese pe plan internaţional. Să nu uităm că în acest moment pare că dialogul dintre SUA şi Coreea de Nord s-a blocat, iar Washington are relaţii tensionate cu China, Uniunea Europeană şi cu Rusia, ca atare Donald Trump avea nevoie de un succes.
Israelul se numără printre puţinele țări în care Trump se bucură de popularitate, iar relaţia sa cu Netanyahu este una foarte bună. S-ar putea presupune că preşedintele american și-a dorit să-l sprijine pe prietenul său în campania electorală ( pentru că în 9 aprilie vor avea loc alegeri legislative, iar Netanyahu are o situaţie dificilă, având în vedere că a fost inculpat pentru corupţie).
Székely Ervin, Rador – 1 aprilie
