Interne sau externe, tensiunile semnalate la nivel mondial atrag de mai multă vreme atenţia presei internaţionale, cu atât mai mult cu cât efectul lor e tot mai greu de prevăzut.
Cu ocazia unei vizite la Liceul Thomas Mann din Berlin, cancelarul german Angela Merkel a spus că, „la fel ca Statele Unite, Germania crede şi ea că Rusia a încălcat Tratatul INF cu privire la Forţele Nucleare Intermediare”, relatează cotidianul german „Frankfurter Allgemeine”. Şi tot Rusia este şi cauza pentru care „Statele Unite au suspendat livrările de aparatură pentru avioanele de luptă F-35, destinate Turciei”, informează cotidianul american „The Washington Post”. Acelaşi ziar aminteşte că, „de mai multe luni, Statele Unite avertizaseră Turcia să nu achiziţioneze sistemul rusesc de tip S-400” or, „potrivit unui anunţ al ministrului turc de externe, data unor asemenea livrări urmează să fie stabilită”.
Dar Turcia se află în atenţia presei şi din altă cauză: Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) a câştigat în general alegerile locale de duminică, dar nu şi în capitala Ankara şi nici la Istanbul, cel mai mare oraş al ţării. Cotidianul turc „Hürriyet” informează că, ieri, „AKP a anunţat că intenţionează să conteste rezultatul alegerilor de la Istanbul şi Ankara la Consiliul Electoral Suprem”. Citat de acelaşi ziar, „purtătorul de cuvânt al partidului, Ömer Çelik, a subliniat că cererea este îndreptăţită, pentru a îndepărta orice suspiciuni legate de rezultatul alegerilor”. „Vom respecta rezultatele, oricare ar fi ele, pentru că poporul a ales”, a mai asigurat el, citat fiind de acelaşi ziar.
În Europa, Brexitul britanic a rămas în prim-plan cu atât mai mult cu cât deznodământul acestui proces rămâne greu de prevăzut. Publicaţia germană „Süddeutsche Zeitung” afirmă că „parlamentarii britanici încearcă să prevină prin lege un Brexit haotic”. Acelaşi ziar precizează că „anunţul a fost făcut de un grup de parlamentari din Camera Comunelor, aparţinând celor două principale partide”. În ziarul belgian „Le Vif”, fostul premier belgian Guy Verhofstadt e categoric: „Un Brexit dur este de acum înainte inevitabil”. Iar motivele sunt de înţeles, după cum reiese din titlul unui articol apărut în publicaţia portugheză „Diário de Notícias”: „Nu, nu, nu şi nu. Deputaţii resping toate alternativele la Brexit, respectiv, negocierea unei uniuni vamale, o piaţă comună, un nou referendum sau revocarea Brexitului”.
Şi dacă tot vorbim despre divizarea Europei, cu siguranţă că Brexitul pare să nu însemne nimic în comparaţie cu modul în care Churchill şi Stalin şi-au împărţit estul Europei. Cotidianul britanic „The Telegraph” anunţă că, „joi, cu ocazia expoziţiei „Războiul Rece al Marii Britanii, dezvăluit”, găzduită de Arhivele Naţionale, va fi prezentat pentru prima oară publicului ‘documentul pervers’, întocmit de Winston Churchill şi de Iosif Visarionovici Stalin, privind modul în care Rusia şi Occidentul urmau să-şi împartă Ungara, Bulgaria, Iugoslavia şi România după înfrângerea lui Hitler”. Din fotografia documentului, reise că România urma să revină Rusiei în proporţie de 90%.
(Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR)